Ar fi timpul să acceptăm ceea ce are cu adevărat această ţară. Oameni speciali. Muzeul viu al României

Cotidianul Haaretz a descoperit un altfel de vampir la o sută şi ceva de ani după Bram Stoker. E rasist, extremist şi liber (de antrenori) schimbist. “Are probleme cu evreii, maghiarii, negrii şi, mai ales, cu homosexualii”. Cum ar veni, mai uşor e să spui cu cine n-are. Uite, cu arabii! Hai, mă, c-am glumit… Are şi cu ăştia, trebuie să aibă, s-ar simţi sărmanii nedreptăţiţi, excluşi, subcotaţi, ar face o grevă ori, dacă e să o luăm pe poteca sfintelor clişee, ar pune o bombă, ceva.

Israelienii de la numitul cotidian, deranjaţi că taica Levy s-a dus după RONy preşedintelui de stînă, au scos la interval toate petardele fîsîite despre locatarul-şef din Ghencea. Aşa înşiruind atributele-epitet jurnaliştii respectivi riscă să nască reacţii fie incredule (”e prea nasol ca să fie adevărat”), fie de o simpatie nervoasă, unora cam aplecîndu-li-se atunci cînd le sînt băgate pe gît portrete robot. Pînă la urmă, asta face popularitatea maestrului derapajelor de tot felul. Personaje ca el sînt puţine şi oamenilor li se pare haios să le bage în seamă ca pe nişte ciudăţenii benigne. Atît că nimic de genul ăsta nu poate să nu îmbolnăvească. Uitaţi-vă la Steaua. De patru ani e pe perfuzii.

Dar n-ar fi tocmai asta o şansă? Dincolo de stereotipiile clasice minţilor neiscoditoare apărute în ziarul cu pricina, simptomul acoperirii unui nume istoric cu un patron isteric e evident. Steaua, în ilustratele străinilor, e căzută pradă unui căpcăun. Însuşi numele clubului pare consumat, hăpăit de o foame fără odihnă, laolaltă cu brînza şi roşiile de la “oficială”. O imagine tipică ţării de altfel. Un “tătuc” înlocuieşte un sistem, un voievod e peste norod. Noi încă n-am trăit Renaşterea, iar revoluţiile paşoptiste n-au depăşit saloanele grupurilor de dialog social. Felii