Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, vineri, cu directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală, Ţările Baltice şi Regiunea Asiei Centrale, Peter Harrold şi managerul de ţară în România al Băncii Mondiale, François Rantrua, informează Agerpres. Cei doi au discutat despre lansarea Programului analizei eficienţei sistemului judiciar.
Conform estimărilor prealabile, Programul analizei eficienţei sistemului judiciar va avea o durată de nouă luni de la lansarea sa şi are ca obiective: analiza organizării şi funcţionării instituţiilor din sistemul judiciar; managementul resurselor sistemului (resurse umane, resurse materiale); procesele suport ale sistemului.
Ministrul Justiţiei menţionează că acest studiu a fost recomandat de Comisia Europeană prin rapoartele de ţară ale Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
Un alt punct pe agenda întâlnirii a vizat şi derularea Proiectului ''Reforma Sistemului Judiciar'', discuţia axându-se pe programele specifice derulate de Ministerul Justiţiei, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii.
''Relaţia Ministerului Justiţiei cu Banca Mondială este structurată, în prezent, pe Proiectul Reforma Sistemului Judiciar şi, în viitor, pe cel care stă să debuteze referitor la analiza eficienţei sistemului judiciar. Relansarea primului proiect a însemnat eforturi susţinute din partea Ministerului Justiţiei. Sperăm ca şi CSM-ul să performeze în programele care îi revin din acest proiect amplu. În ceea ce priveşte analiza eficienţei sistemului, aceasta ne va ajuta să conturăm programe şi strategii pentru anii care urmează, lucru extrem de important nu numai pentru Ministerul Justiţiei, dar şi pentru întregul sistem'', a declarat Cătălin Predoiu.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, vineri, cu directorul Băncii Mondiale pentru Europa Centrală, Ţările Baltice şi Regiunea A