Convinși că tot ce zboară se mănâncă, unii ajung să mănânce și ce nu se cuvine – cu lingura, cu polonicul, ba chiar cu gamela. Înregimentați unei certitudini ori alteia, ei resping orice idee alternativă, denunță drept nepatriotică orice sugestie venită de la alții, își trag peste substanțialele conturi în valută armura interesului național. Într-un cuvânt, toate porcăriile pe care le fac sunt făptuite din dragoste pentru România. Unică. Dragostea, nu țara.
Sunt puține situațiile ce pot juca mai bine rolul hârtiei de turnesol decât ideea unei reforme teritorial-administrative. De la accesul mai ușor la fonduri europene, prin raționalizarea birocrației, la modernizarea unei infrastructuri rămasă cam cu un secol în urma nevoilor zilei, ideile demne de discutat nu lipsesc. Numai că sunt asfixiate de pretexte generate de ciocoismele de partid și individuale.
Dacă pretextul este binele României, substanța este măcelul pentru control.
În anii `90, am lucrat pentru o vreme într-o fostă republică unională. Bătălia cea mai crâncenă între actorii politici locali nu a fost cea strict politică; a fost exact cea a reformei teritorial-administrative. Fără a participa direct la ea, am văzut bătălia dinăuntrul ei, căci instituția pe care o reprezentam juca rolul unui mediator între puncte de vedere foarte diferite. Ilustrație & Copyright 2011 – DION
Timp de câțiva ani, am auzit explicații dintre cele mai diferite în legătură cu o soluție sau alta. La miezul nopții eram de față la încheierea unui acord de principiu, pentru ca primul lucru aflat dimineața să fie denunțarea acordului respectiv. Am adus specialiști occidentali și din țări aflate “în tranziție” care să lucreze împreună cu specialiști locali.
Adevărul despre tot acel război nu l-am auzit rostit decât de un singur om politic: ”Domnule Tudoran, până nu suntem siguri că nu ne facem singuri ră
