• Deci este principala condiţie, cele două judeţe?
E o idee, da, şi este punctul nostru de plecare.
• Statutul minorităţilor. Aţi solicitat azi în coaliţie respectarea protocolului şi adoptarea lui până pe 25 iunie, când aveţi CRU?
Da, deci în CRU, desigur că sesiunea parlamentară nu se termină pe 25 iunie, dar în CRU pe 25 noi trebuie să vedem dacă au început dezbaterile în Parlament, dacă am făcut vreun pas înainte, chiar dacă mai există după aceea încă o săptămână în Parlament. În CRU eu vreau să merg şi să spun că „da”, protocolul semnat este respectat, înţelegerea făcută, proiectul în dezbatere şi da, putem merge înainte.
• Dacă nu se respectă protocolul şi nu încep discuţiile în plen pe Statut până la CRU, există posibilitatea să se ia acolo în discuţie ieşirea de la guvernare?
Vor fi probabil voci care vor cere aşa ceva, eu nu vreau deocamdată să spun nimic până nu văd ce se întâmplă cu acel raport la Statut şi ce face plenul. Dar în coaliţie PDL a confirmat că există voinţa politică de a respecta înţelegerea, de a pregăti raportul şi de a intra în plen cu acest raport în aşa fel încât să fie adoptat până la sfârşitul sesiunii.
• Vreţi să discutaţi proiectele de reorganizare abia după alegerile din 2012?
Dacă nu există această majoritate pentru reorganizare, trebuie luată în calcul şi amânarea. Noi le-am spus că în protocol am trecut discutarea regiunilor de dezvoltare pentru a doua sesiune din 2011 şi prima sesiune de primăvară din 2012. Din acest punct de vedere, conform înţelegerii, mai este timp.
• Coaliţia este stabilă azi sau riscă să se destrame?
Azi e stabilă, în politică discut doar despre ziua de azi, şi eu vreau să cred că PDL doreşte în continuare stabilitate politică. Nici noi nu suntem pentru instabilitate politică, dar nici nu putem a