Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Apelor Române: Nu mai curge cu bani după inundaţii

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 14 iunie 2011 ·

\"Epoca\" despăgubirilor la grămadă, pentru cei rămaşi fără locuinţe după calamităţi de acest fel, se apropie de sfârşit, anunţă Csaba David. Prioritare vor fi zonele în care pagubele vor fi mari. Sursa: AGERPRES

Până la 15 iulie, tot românul trebuie să aibă poliţă de asigurare în caz de calamităţi naturale. Legea a venit după o serie de inundaţii devastatoare, care au golit, ani în şir, vistieria statului. Până în prezent, punerea în aplicare a documentului a fost amânată mereu, din "grijă" pentru buzunarul contribuabilului care şi-a ridicat casa în albia râului.

Directorul Apelor Române, Csaba David, vrea ca oamenii să înţeleagă un lucru: statul nu are bani pentru a apăra pe toată lumea de puhoaie. Prioritare vor fi zonele în care pagubele ar fi mai mari. Invocă şi un principiu: când ai mai mulţi copii, îi dai bani de facultate celui mai deştept, iar ceilalţi mănâncă "pâine cu untură".

EVZ: În 2006, autorităţile au început un amplu program pentru a afla zonele din România cele mai expuse la inundaţii. Când vom şti exact unde vor avea loc revărsări?

Csaba David: S-a creat Axa 5 a Programului Operaţional Sectorial (POS) Mediu, special pentru lucrări de apărare împotriva inundaţiilor, fapt care a dus la deblocarea programului de realizare a hărţilor inundaţiilor. Apoi, în noiembrie anul trecut, am depus proiecte care au fost acceptate de Bruxelles. Când s-a blocat programul, erau realizate doar 10% din lucrări, iar în prezent sunt realizate 30%. Avem termen până în martie 2013 să finalizăm tot proiectul, pe noua finanţare. La toate Direcţiile de Apă se lucrează pentru realizarea acestor hărţi. Prin Axa 5 POS Mediu sunt disponibili 45 de milioane de euro, bani destinaţi realizării hărţilor de inundaţii ale României.

Revărsările rapide ar putea crea probleme vara asta

Cum vor putea fi prevenite revărsările

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum o ora
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 2 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum 44 minute
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic. Vineri, turiştii au putut urca doar până la cota 1400 din Bucegi - FOTO

News.ro acum o ora
Domeniul schiabil al staţiuni Sinaia rămâne închis, vineri, pentru a patra zi consecutiv, instalaţiile de transport pe cablu situate la mare altitudine neputând fi pornite din cauza vântului puternic. Vineri, funcţionează doar telecabina şi telegond

Ucraina trimite ajutoare alimentare în Siria, anunță Volodimir Zelenski

Ziare.com acum 47 minute
Ucraina, un producător şi exportator global de cereale şi seminţe oleaginoase, a trimis primul său lot de ajutoare alimentare în Siria, a declarat vineri, 27 decembrie, preşedintele Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Zelenski a spus că 500 de ton

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 6 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Salvamont Braşov: Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte, sunt bilete directe spre hipotermie, alunecări, entorse - FOTO

News.ro acum o ora
Salvamont Braşov vine cu un avertisment pentru cei care vin pe pârtie în această perioadă echipa necorespunzător. ”Adidaşii cool, blugii rupţi, UGG pufoase, paltoanele elegante şi gleznele „libere şi fericite”, absolut perfecte pentru oraş. Pe munte

Guvern Îngheață salariile și se elimină voucherele de vacanță

Ziua Constanta acum 13 minute
Guvernul a finalizat ultima variantă a celebrei Ordonanțe trenuleț, iar tăierile sunt mai drastice decât era de așteptat. Salariile vor îngheța la nivelul lunii decembrie 2024, pensiile nu vor fi indexate cu rata inflației, iar în anul 2025 nu se vo

Un membru al familiei starului celor de la Real Madrid a fost împușcat mortal de Crăciun

Gazeta Sporturilor acum o ora
Un membru al familiei noului star al celor de la Real Madrid, Endrick, a fost ucis chiar în ziua de Crăciun, într-un bar din Brasilia. „Cred că Dumnezeu va face dreptate”, a mai scris aceasta.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°