Dincolo de secvenţele incisive despre doctrina legionară, despre Cioran şi ideologia Legiunii sau despre Cioran şi intelighenţia interbelică autohtonă, fără a mai vorbi de amplul, detaliatul examen al Schimbării…, cu componenta ei xenofobă cu tot, paralelele sistematice cu filosofia lui Oswald Spengler din Declinul Occidentului şi cu ideologia „sincronist㓠a lui E. Lovinescu, dar şi cu Apărarea civilizaţiei a congenerului antilegionar Bucur Ţincu sau cu replica autohtonistă a lui Mircea Vulcănescu din Dimensiunea românească a existenţei, constituie deja „mărci înregistrate“ în exegeza cioraniană. La fel şi consideraţiile autoarei despre „profeţia împlinit㓠a tânărului Cioran prin politica naţional-comunistă a lui Nicolae Ceauşescu (care voia, prin comparaţie, o Românie cu populaţia Franţei şi destinul Chinei). Totuşi, recitit azi, pasionantul volum datează pe alocuri, cu toată detenta sa ideatică. Bibliografia istorico-analitică despre Mişcarea Legionară s-a îmbogăţit şi rafinat mult între timp, D. Drăghicescu şi G. Ibrăileanu au încetat să mai fie referinţe „ignorate“ ale autocriticii naţionale, contextualizarea revoluţiilor totalitare din Europa anilor ‘30 se arată a fi prea sumară, afirmaţiile lui Nichifor Crainic despre relaţia cu Corneliu Zelea Codreanu sunt preluate necritic din volumul Zile albe - zile negre, memorii, iar raporturile dintre legionarism şi metamorfozele postjunimiste ale conservatorismului autohton sunt mai complicate decât lasă a se înţelege Marta Petreu, care, fără a face apel la teoria politică, se mulţumeşte să distingă abrupt între „maiorescienii de stânga“ (D. Drăghicescu, E. Lovinescu şi lovinescienii) şi cei „de dreapta“ (Eminescu, V. Conta, A. C. Popovici, A.C. Cuza, C. Rădulescu-Motru). Putem regreta, de asemenea, puţinătatea trimiterilor la eseuri „neangajate“ din perioada românească a lui Cioran, la volume ca Pe culmile dispe