Ecaterina Andronescu a primit jumătate de milion de lei de la Ministerul Educaţiei pentru trei proiecte de cercetare pe care le-a condus în aceeaşi perioadă în care era şi ministru. Fostul demnitar s-ar fi aflat astfel în conflict de interese, spun experţi în legislaţia privind incompatibilitatea demnitarilor.
Ecaterina Andronescu a ocupat funcţia de ministru al Educaţiei în perioada 22 decembrie 2008 - 30 septembrie 2009. În momentul numirii sale în funcţie, Andronescu era directorul a trei proiecte de cercetare, fiind în acelaşi timp rector al Universităţii Politehnice Bucureşti şi parlamentar al României. Cele trei proiecte de cercetare au început să se deruleze două în 2007 şi unul în 2008, având o valoare de 771.000 lei, 1.085.000 lei şi, respectiv, 819.000 lei. Toate proiectele urmau să se întindă pe o perioadă de trei ani, două dintre ele finalizându-se deja după plata intregii sume. Aceste proiecte de cercetare sunt finanţate de la bugetul Ministerului Educaţiei prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS).
Subordonaţii deblochează, ministrul încasează
Trebuie menţionat faptul că, pentru proiectele de cercetare banii nu se dau toţi o dată. Procedura este, în linii mari, următoarea: echipa de cercetare depune un proiect pentru a obţine finanţare de la ANCS. Această instituţie face o evaluare, iar, în final, în jur de 30% din proiectele depuse primesc banii necesari pentru demararea cercetărilor.
Cu periodicitate, experţi ai Ministerului Educaţiei verifică rezultatele intermediare ale proiectului de cercetare, iar dacă acestea sunt bune, dau un aviz pentru deblocarea unor noi tranşe de bani.
Unul dintre proiectele la care Andronescu era director a fost evaluat în februarie 2009, moment în care deţinea deja funcţia de ministru al Educaţiei. Ca urmare a expertizei, au fost deblocate, pe 14