BPN al PDL a decis, marţi, ca populaţia şi consumatorii casnici de gaze naturale să nu suporte o eventuală creştere a preţului de gaze naturale, a precizat Sever Voinescu, însă nu a putut să spună cum se va realiza acest lucru, anunţă Mediafax.
"BPN a decis prin vot că poziţia politică a PDL este următoarea: populaţia va fi protejată, iar consumatorii casnici de gaze naturale nu vor suporta o eventuală creştere a preţului de gaze. PDL a decis astăzi ca aceia care consumă în gospodăriile lor gaze naturale să nu suporte o eventuală creştere a acestui preţ", a spus Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al PDL.
El a arătat că preţul la gazele naturale nu a crescut de doi ani şi "există o presiune a actorilor de pe piaţă".
Întrebat cum se va realiza această decizie a BPN, Sever Voinescu nu a putut să dea detalii.