Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E cu sex

Publicat in Vox Publica, marți 14 iunie 2011 ·

Comentariul de săptămîna asta din Money Express. Pornind de la scandalul Weiner. Şi apoi un fragment din interviul cu G.M.Tamas. Dragoste, sex.

Emanciparea sexuală a ajuns într‑un moment greu, ambiguu. Emanciparea a mers mult într‑o direcție a acceptării „explicitului“, a organelor, a flirtului publicitar. Dar a scăpătat mult la nivelul acceptării naturii culturale a sexului. Mai simplu: și hipioții, și ultrareligioșii acceptă la unison că sexul e ceva de la natură, implacabil, fie că‑l accepți, fie că nu. Era rețelelor sociale ne învață că sexul e o convenție dură care este de cele mai multe ori vândută ca „intimitate“, ca natură profundă a individului. Asta este și cauza pentru care, de obicei, un scandal sexual este privit profund tăios și în cheie etică și de progresiști, și de conservatori. Nu întâmplător, deși sexul chiar e peste tot, valorile tradiționale ale cuplului sunt și ele promovate extrem de agresiv. Un like pe Facebook poate însemna multe. Un comentariu pe Twitter, în care cineva îți spune că ești „hot“, iarăși poate însemna multe. Între întrebarea „este înșelatul pe o rețea de socializare tot înșelătorie?“ și momentul în care te expui propriu‑zis apar tot felul de pseudo‑problematizări în care ne tot indignăm de natura umană și ne propunem să fim mai atenți pe cine alegem să ne conducă. Femeile și bărbații în politică nu au voie să facă sex decât cu consorții lor. În poziția misionarului, eventual. Sexul virtual îi prostește, îi face vulnerabili. Iar când sexul e pe bune și violent, cum a fost acuzat Strauss‑Kahn că ar fi comis, mergem cu interpretarea exact în sens invers: cineva i‑a înscenat toată treaba! Sexul neadevărat e adevărat pentru că îndeplinește toată convenția sexuală pe care o avem acum despre erotic: dăm like‑uri, vânăm poze cu tipi‑tipe mișto etc. Iar sexul adevărat e neadevărat pentru simplul fapt că nu respectă pașii

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 2 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum o ora
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 3 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 8 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 5 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 55 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 10 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Charles şi Camilla sărbătoresc la Roma 20 de ani de căsătorie

News.ro acum 2 ore
Regele Charles al III-lea şi regina Camilla sărbătoresc miercuri, la Roma, 20 de ani de căsătorie, o uniune care la vremea respectivă a făcut furori în presă şi a zguduit monarhia, relatează AFP. Cuplul de 76 şi 77 de ani, care se cunoaşte de peste

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°