Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se va simţi Kate în „închisoarea” Dianei de la Palatul Kensington?

Publicat in Romania Libera, marți 14 iunie 2011 ·

După ce oficialii au anunţat că Prinţul William şi Kate urmează să se mute la Palatul Kensington la sfârşitul acestei luni, în presa britanică şi în rândurile criticilor au apărut numeroase speculaţii.

Membrii personalului regal consideră mutarea de rău augur şi se întreabă dacă Prinţul William s-a gândit ce ar însemna să locuiască într-un cămin asociat cu imaginea mamei sale, potrivit guardian.co.uk. Mai mult, el i-a dăruit lui Kate inelul de logodnă cu diamante şi safire al Dianei - pentru mulţi, acesta a reprezentat un simbol al nefericirii ei.

Acum, Prinţul îşi duce mireasa la Palatul Kensington, unde va fi inevitabil comparată cu soacra pe care nu a cunoscut-o niciodată ori de câte ori va ieşi să se plimbe prin magazinele de pe Bulevardul Kensington.

Pentru Diana, Prinţesa de Wales, Palatul Kensington a ajuns să fie „mai mult o închisoare decât un palat". Pentru Kate, mutarea ar putea reprezenta momentul când îşi va da seama cum va fi viaţa eiregală.

William este unul dintre puţinii bărbaţi care ar alege să îşi ducă mireasa în casa unde a copilărit. Pentru el, locul va fi plin de amintiri, care vor ieşi la suprafaţă odată ce se vor muta. Nu toate vor fi amintiri fericite, poate, dar Diana s-ar bucura să ştie că el adus-o pe Kate să locuiască acolo.

Prinţul William şi Kate urmează să se mute la Palatul Kensington înainte de a pleca într-o călătorie de 11 zile în Canada şi California, la sfârşitul acestei luni.

Purtătorul de cuvânt al Palatului St. James a declarat că mutarea este temporară, deoarece cuplul regal va avea nevoie de o locuinţă mai mare pentru a întemeia o familie. „Cu toate că, deocamdată, este de ajuns pentru vizitele ocazionale la Londra, Ducele şi Ducesa au în vedere mai multe opţiuni pentru o reşedinţă oficială permanentă în Londra," a mai adăugat acesta pentru telegraph.co.uk.

Regina le-ar fi oferit deja

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu a pus pauză candidaturii la alegerile prezidențiale

HotNews acum 52 minute
„Nu am vorbit cu domnul Antonescu”. Este prima reacție a lui Marcel Ciolacu, după ce Crin Antonescu a anunțat că își suspendă unilateral candidatura la alegerile prezidențiale. „Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sigur o să vorbesc pe dat

Lasconi afirmă că Ciolacu şi Iohannis se joacă cu democraţia din România: „Antonescu este o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii”

Mediafax acum 3 ore
„Anunţul lui Crin Antonescu ne arată că România este condusă de politicieni vechi cu mize mici, care acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa după ce au făcut tot soiul de combinaţii dubioase”, a scris Lasconi. Aceasta a făcut referire la declaraţi

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Ilie Bolojan laudă ordonanța „trenuleț”. „Testul acestei coaliţii se va da în lunile următoare”

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a afirmat duminica aceasta că marele merit al ordonanţei „trenuleţ” este că nu s-au majorat cheltuielile statului şi a explicat că dacă aceasta nu era adoptată, România ar fi intrat în incapacitate de pla

Vreme de primăvară după „gerul Bobotezei”. Cea mai caldă zonă din țară, unde temperaturile vor urca până la 18 grade săptămâna viitoare

Ziare.com acum 42 minute
Meteorologii anunţă pentru săptămâna care începe cu sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor Boboteaza, o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 14 grade Celsius. Potrivit ANM, valorile termice se vor situa peste cele obişnuite pentru prima de

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Nicuşor Dan: Sunt în dezacord cu domnii Antonescu, Bolojan şi Kelemen în privinţa urgentării datei alegerilor. E mai important să ne lămurim în privinţa anulării alegerilor decât să ne grăbim. Deocamdată, nu avem această lămurire că măsura a fost corectă

News.ro acum 4 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, duminică, într-o emisiune la Digi 24, că este „în dezacord cu domnii Crin Antonescu, Ilie Bolojan şi Kelemen Hunor în privinţa urgentării datei alegerilor”. Nicuşor Dan, candidat independent la

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 4 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 2 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

România pierde surprinzător meciul cu Georgia la Trofeul Carpaţi. Serbia a câştigat turneul

Mediafax acum 2 ore
Ultima zi la Trofeul Carpaţi a adus naţionalei de handbal masculin a României o înfrângere în faţa Georgiei, scor 34-35 (15-17). Turneul amical de la Mioveni a fost câştigat de reprezentativa Serbiei, care s-a impus duminică în faţa Turciei.

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

1°/5°
lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°