Ceea ce am văzut zilele astea, de când cu propunerea preşedintelui Băsescu pentru o nouă reorganizare administativă în opt megajudeţe, am mai văzut şi vom mai vedea de nenumărate ori. Politicienii noştri (deştepţi sau imbecili, mari şi mici, de la putere şi de la opoziţie) joacă neîncetat (deşi nu-i roagă nimeni) aceeaşi piesă în cinci acte (ca o tragedie clasică) şi un epilog (contribuţia noastră la marea literatură).
Actul întâi (momeala): PDL şi unele publicaţii lansează unele aluzii la o anumită iniţiativă. Ea nu este foarte luată în seamă. Alte necazuri par să nevrozeze naţiunea.
Actul doi (bâta şi morcovul): Băsescu apare brusc înaintea camerelor, precum din nefiinţă lumina începutului, şi propune ceea ce el numeşte reformă, modernizare etc., etc. Nu e chiar un sfârşit al lumii, dar poate fi un sfârşit al lumii viselor roz pentru unii. Democratic (ori mimând democraţia, zic alţii), Băsescu invită partidele la Cotroceni pentru discuţii. Mai mulţi reprezentanţi PDL expun cestiunea atât de incompetent, încât toată lumea îşi dă seama că fie nu ştiau nimic, fie nu vor nimic, fie ambele.
Actul trei (mormăitul incoerent): câţiva reprezentanţi ai opoziţiei schiţează fie gesturi de interes, fie chiar de aprobare parţială, fie măcar preferă să nu se pronunţe negativ imediat, fie se contrazic. E clar că opoziţia a fost surprinsă de mutarea preşedintelui şi conducerea centrală deocamdată gândeşte intens la ce are de făcut.
Actul patru (rezistenţa eroică): opoziţia în fine a isprăvit de gândit intens şi a trecut la acte răcnetul isterico-patriotic pe două sau trei voci (după numărul partidelor). Aflăm următoarele noutăţi: Băsescu e dictator, România e sub o ocupaţie de care trebuie eliberată (Crin Antonescu), măsura e, oricum, imbecilă, nedemocratică sub toate aspectele, imens de costisitoare, inaplicabilă, comunistă, antinaţională, politici
