Reorganizarea administrativă pe regiuni se află pe agenda guvernanţilor de ani buni, Constituţia a fost făcută zdrenţe de absolut toţi politicienii, ajungând cea mai blamată lege din România, birocraţia, politizarea, baronii, traseismul, corupţia şi cheltuirea clientelară a banului public sunt subiectele predilecte de atac reciproc între partide. Ochii bulbucaţi de furie şi spumele la gură prin talk-show-uri au ţinut loc, 21 de ani, de legi şi de măsuri concrete. Motivul este unul singur: aşa-zişii bărbaţi de stat, marii şi micii tituleşti şi brătieni, gândesc şi acţionează doar sub imperiul interesului propriei camarile, al imediatului electoral.
Regionalizarea, mai mult decât modificarea Constituţiei şi alegerile într-un singur tur, atinge un punct nevralgic: baronii şi clientela politică. În loc de 41 de consilii judeţene şi de prefecturi vor rămâne 8, în loc de 41 de deconcentrate, de sute de agenţii, inspectorate şi direcţii de toate soiurile, vor rămâne de 5 ori mai puţine. Celor 41 de vătafi peste judeţe le vor lua locul 8 voievozi şi mii de clienţi, funcţionari, nepoţi, fini, cumetri, cărători de genţi, lipitori de afişe şi sugători de contracte vor zbura. Lovitura ar putea fi decisivă, oamenii sistemului vor rămâne fără funcţii, mai ales că preşedintele a atras atenţia guvernului să nu umble cu şmecheriile obişnuite: comasare în loc de desfiinţare. O secure ar putea lovi sistemul pe care s-au bazat toate partidele din 1990 încoace. Câştigătorii alegerilor locale, dar nu numai, vor moşteni o administraţie care va diferi substanţial de cea în virtutea căreia au funcţionat şi vor constata în scurt timp că posibilităţile de a-şi recupera investiţiile din campanie, de a-şi hrăni şi răsplăti oamenii se vor fi diminuat simţitor. De fapt, aceasta este măciuca pe care Băsescu a pregătit-o sistemului ticăloşit. Reacţiile agresive ale opoziţiei şi mârâitu