Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfanta Treime

Publicat in Cuvantul Liber, marți 14 iunie 2011 ·

- Cultural - nr. 801 / 14 Iunie, 2011 Luni, 13 iunie, credinciosii au sarbatorit Sfanta Treime, ce reprezinta unitatea spirituala a celor trei ipostaze divine: Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Duhul Sfant. Taina Treimii celei de o fiinta si mai presus de fire constituie temeiul credintei si trairii noastre crestinesti, fiind totodata sufletul viu al Bisericii, pe care o face sa traiasca din viata treimica, impartasita haric tuturor membrilor ei. Biserica, ca Trup al lui Hristos extins in umanitate, prin Duhul Sfant, este mediul in care se afla prezenta si actioneaza direct Sfanta Treime, iar comuniunea de iubire dintre membrii Bisericii isi are izvorul nesecat in taina iubirii si vietii de comuniune mai presus de fire, ce exista in sanul Sfintei Treimi. Modul unirii sau al comuniunii intre Tatal si Fiul sau intre Tatal, Fiul si Sfantul Duh este modelul dupa care trebuie sa se realizeze uniunea intre toti fiii lui Dumnezeu. Ceea ce face posibila participarea concreta si eficienta a Bisericii la viata Sfintei Treimi este intruparea Fiului lui Dumnezeu, prin care Mantuitorul Iisus Hristos a introdus natura umana in intimitatea cea mai profunda a Treimii si i-a dat putinta participarii vesnice la viata Treimica. Din acest motiv este Hristos Capul Bisericii si Biserica este Trupul Sau. Biserica inteleasa ca Trup al lui Hristos este plina de Duhul Sfant si prin aceasta de viata treimica. Devenim crestini sau membri ai Bisericii prin Botezul in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Restabilim sau incepem astfel comuniunea cu Sfanta Treime. Viata crestina este viata in Hristos sau in Duhul Sfant. Si numai in Hristos prin Duhul Sfant intalnim si cunoastem noi pe Tatal. Impartasirea pe care credinciosii o fac cu Trupul si Sangele Domnului nu e numai pentru prezent, ci pentru a intra in Imparatia lui Dumnezeu. Letitia Bota - Cultural - nr. 801 / 14 Iunie, 201

Articolul in Cuvantul Liber >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

UPDATE - Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului, s-a reluat pe un fir

News.ro acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar a fost oprit temporar, până la e

Coldplay va face albume de vinil din sticle de plastic. Noul disc "Moon Music" va fi lansat în octombrie

News.ro acum o ora
Formaţia Coldplay îşi propune să realizeze cel mai ecologic album de până acum, prin cel de-al zecelea disc anunţat recent, "Moon Music", potrivit BBC. Fiecare exemplar de vinil al albumului va fi presat pe discuri realizate din nouă sticle de plast

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 2 ore
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum o ora
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Cel puţin 11 migranţi morţi şi alte zeci daţi dispăruţi în două naufragii în largul Italiei

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte zeci au fost alte dispărute în naufragiile a două ambarcaţiuni cu migranţi, la Marea Mediterană, în largul coastei Italiei, una venind din Turcia, iar acealaltă din Africa de Nord, anunţă luni un ONG, Garda d

Minori exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani / Victimele erau obligate să ia parte la acţiuni religioase / Două persoane au fost reţinute, trei fiind plasate sub control judiciar

News.ro acum 9 ore
Cel puţin cinci minori au fost exploataţi prin muncă, puşi să stea ore în şir în genunchi şi bătuţi, la o fundaţie din Botoşani, în perioada 2022 – 2024. Victimele erau obligate de câteva ori pe săptămnă să ia parte la acţiuni religioase, să descarc

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Claudio Graziano, fost şef al Comitetului Militar al UE, găsit mort, acasă. Alături, un pistol și un bilet de adio

Adevarul acum o ora
Claudio Graziano, preşedintele grupului italian Fincantieri, cea mai importantă companie de construcţie de nave în Europa, fost şef al Comitetului Militar al UE și ex-comandat al Forţei Naţiunilor Unite în Liban, a fost găsit mort, potrivit autorită

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°