Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vede USL regionalizarea

Publicat in Ziua Constanta, marți 14 iunie 2011 ·

Sâmbătă, USL şi-au prezentat propria viziune privind regionalizarea României. Unele dintre propunerile USL erau puternic personalizate. De pildă, după ce s-a spus că regionalizarea este un proiect pe termen lung, realizabil mai degrabă în intervalul 2012-2016, nu cred că întâmplător s- a venit cu propunerea desfiinţării Ministerului Dezvoltării şi Turismului, chiar din 2012, cu menţiunea trecerii atribuţiilor de la Guvern la regiuni.

Aşa cum am spus anterior, s-a menţinut propunerea ca deasupra judeţelor să se formeze şi cele 8 regiuni. Astfel, în varianta propusă de USL, supra-regiunile vin la pachet cu supra-baroni. Pentru că pe lângă preşedinţii de consilii judeţene şi primari aleşi de cetăţeni, se vor afla şi cei 8 preşedinţi de Consilii Regionale, validaţi tot prin vot popular. Pot numai să mă gândesc la natura relaţiilor politice, dacă preşedintele de CJ, primarul şi preşedintele de Consiliu Regional sunt de culori politice diferite. Practic, o stare de conflict permanent, din care cetăţeanul obişnuit nu numai că nu ar înţelege nimic, dar nici nu ar şti încotro să se îndrepte dacă ar avea vreo problemă.

Citeste mai mult pe http://www.danandronic.ro/cum-vede-oficial-usl-regionalizarea.html

Sâmbătă, USL şi-au prezentat propria viziune privind regionalizarea României. Unele dintre propunerile USL erau puternic personalizate. De pildă, după ce s-a spus că regionalizarea este un proiect pe termen lung, realizabil mai degrabă în intervalul 2012-2016, nu cred că întâmplător s- a venit cu propunerea desfiinţării Ministerului Dezvoltării şi Turismului, chiar din 2012, cu menţiunea trecerii atribuţiilor de la Guvern la regiuni.

Aşa cum am spus anterior, s-a menţinut propunerea ca deasupra judeţelor să se formeze şi cele 8 regiuni. Astfel, în varianta propusă de USL, supra-regiunile vin la pachet cu supra-baroni. Pentru că pe lângă preşedinţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 9 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 7 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 6 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 10 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 10 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 9 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 7 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Volodomir Zelenski, plin de furie după discuția dintre Viktor Orban și Vladimir Putin. „Sper că nu-l va suna și pe Assad”

Libertatea acum 9 ore
Volodomir Zelenski a răbufnit după ce Kremlinul a anunțat că Viktor Orban, premierul Ungariei, a discutat la telefon cu Vladimir Putin despre posibilitatea încheierii conflictului dintre Ucraina și Rusia. Liderul de la Kiev a transmis, pe platforma

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 7 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Un fost boxer, condamnat la închisoare pe viaţă după ce a decapitat o bătrână

Mediafax acum 11 ore
„Acest verdict reflectă gravitatea faptelor comise şi periculozitatea acuzatului”, a declarat avocata familiei victimei, Nathalie Langlois-Thieffry. Dar sentinţa „nu le va aduce copiilor mama înapoi şi nu va şterge circumstanţele îngrozitoare în car

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

1°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°