8 iunie 2011, Bruxelles. Miniştrii Apărării din statele membre NATO se aşază la masa tratativelor prezidată de secretarul general Fogh Rasmussen. Lângă Rasmussen stă secretarul american al Apărării, Robert Gates. E ultima lui reuniune NATO, aproape o ceremonie de adio: se retrage din funcţie după 5 ani de mandat. Urmează două zile complicate. Pe agendă: operaţiunile din Libia şi Afganistan, prima negociere cu Rusia pe tema scutului antirachetă, după summitul de la Lisabona şi după declaraţiile de război rece ale Moscovei, incapabilă încă să intre în costumul strâmt de partener.

De la reuniune absentează ministrul român al Apărării, Gabriel Oprea, înlocuit, potrivit graficului ce indică locul fiecărei delegaţii la masa rotundă, de Viorel Oancea, secretarul de stat pentru politică de apărare şi planificare. România are militari în Afganistan, participă la operaţiunea de impunere a embargoului asupra Libiei, alături de forţele NATO din Marea Mediterană şi va găzdui, la Deveselu, judeţul Olt, componente ale scutului american antirachetă, ce va face parte din sistemul de apărare al NATO. În mod tradiţional, aceasta este delegaţia României la întâlnirile miniştrilor Apărării, explică un oficial NATO, zâmbind cu subînţeles. Ministrul Apărării naţionale Gabriel Oprea e reţinut în ţară. Pe 9 iunie a susţinut, la MApN, o declaraţie de presă pe tema revizuirii pensiilor militarilor.

După admiterea în NATO, România s-a comportat diferit de multe dintre statele din noua Europă care, odată ce s-au văzut sub umbrela de securitate a Alianţei, au uitat de angajamentele ce decurg din statutul de membru. Nu doar că s-a angajat militar în toate teatrele de operaţiuni unde este prezentă sub o formă sau alta Alianţa, dar a contribuit chiar şi la filosofia de securitate a NATO, ca autor debutant. Pare mult, dar nu e deloc exagerată o asemenea concluzie, formulată de un ofici