În noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989, Ion Iliescu ar fi putut curma vărsarea de sânge. S-a opus însă propunerii generalului Ştefan Guşă — aceea de a le cere civililor să se retragă în case. „Adevărul“ vă arată cum, din culpa lui Ion Iliescu, au murit cel puţin 400 de oameni în câteva zile!
Nu desenăm grafice, vorbim de 400 de cruci în cimitirele din ţară. Nu ne-ar ajunge restul paginilor din acest ziar pentru a scrie numele şi prenumele celor care au murit la Revoluţie doar pentru că a hotărât cineva, la un moment dat, că românii trebuie să mai stea câteva zile în bătaia puştilor. Acel cineva e liber, îşi serbează zilele de naştere şi de nume cu fast, dă lecţii de viaţă la televizor, are certificat de revoluţionar şi conduce Institutul Revoluţiei Române, o sinecură finanţată din banii noştri. Cu voia dumneavoastră, Ion Iliescu.
„Oamenii ăştia sunt chiar utili"
Pe 16 decembrie 1994, Ion Iliescu a povestit în faţa Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 un episod petrecut în noaptea de 23 spre 24 decembrie 1989. „Guşă a venit la mine foarte agitat, foarte tulbure, să-mi ceară să ies la Televiziune şi să cer populaţiei Bucureştiului să părăsească străzile, să se retragă toţi în case şi în întreprinderi. «În condiţiile astea de anarhie totală din oraş, Armata nu poate să facă ordine», spunea el. Am căutat să stau de vorbă cu el, să-i explic că ar fi o mare gafă şi o mare prostie politică. Revoluţia română a fost înfăptuită de oamenii care au ieşit în stradă.
Era atmosfera aceea de entuziasm general, cu ce ne împiedica treaba asta? Păi, oamenii ăştia sunt chiar utili, ei pot să împiedice desfăşurări anarhice de forţe sau pătrunderea unor oameni răuvoitori". Orice om cu o minimă experienţă militară ştie că scoaterea în stradă a mii de civili este utilă atunci când vrei să paralizezi un regim politic,
