Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LUXUL ŞEFILOR BISERICII Patriarhul Daniel poartă haine şi cruci de 25.000 de lei. Înalt Prea Sfinţiţii din ţară au veşminte cu fir de aur

Publicat in Adevarul, marți 14 iunie 2011 ·

Obrazul subţire cu cheltuială se ţine, spune o vorbă veche românească, ce se aplică şi în cazul arhiepiscopilor din România. Veşmintele preoţeşti sau crucile, însemne ale rangului bisericesc, pot ajunge şi până la 14.000 de lei.

O simplă privire la straiele arhiepiscopilor din România arată rangul acestora. Cruci de 14.000 de lei, engolpioane care se vând, la magazinele bisericeşti, cu preţuri care pot ajunge până la 10.000 de lei, sau straiele care costă între 1.200 de lei şi 3.700 de lei- toate acestea se regăsesc în veşmintele preoţeşti.

Patriarhul Daniel are cruce de 14.000 de lei

Cele doua engolpioane cu Mântuitorul şi Maica Domnului de la gâtul înaltului prelat şi crucea stavrofor (pectorală) sunt obiecte din argint, placate cu aur, care valorează peste 14.000 de lei.

Engolpioanele, de 10.000 de lei, sunt nişte insigne arhiereşti de forma unei iconiţe-medalion şi îl înfăţişează pe Mântuitor sau pe Maica Domnului. Veşmintele preoţeşti se vând, în magazinele de profil, cu preţuri cuprinse între 1.200 de lei (cele mai simple) şi 3.700 de lei (cele brodate).

ÎPS Teodosie, acuzat de luare de mită

Straiele ÎPS Teodosie se ridică, potrivit preţurilor afişate de magazinele bisericeşti, la peste 5.000 de lei. Un veşmânt preoţesc brodat ajunge la 3.700- 4.000 de lei, epitrahilul (patrafirul), costă în jur de 400 de lei, iar camaşa are preţuri cuprinse între 45 şi 1.200 de lei. Şi Teodosie poartă o cruce din argint aurit cu pietre semipreţioase şi un engolpion.

Scandalurile în care a fost implicat arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţia sa Teodosie, au provocat mare vâlvă. El a fost acuzat că ar fi deţinut ilegal mai mute terenuri. Se pare că Arhiepiscopul Tomisului a ridicat în anul 2000, în localitatea natală din judeţul Suceava, o mânăstire.

De atunci, călugariţele au primit donaţii cu ajutorul căror

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Ministrul Fondurilor Europene vine cu veşti proaste: România riscă să piardă 6,3 miliarde euro din PNRR din cauza întârzierilor

Ziarul Financiar acum 17 minute
Ministrul Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că România se află într-o situaţie dificilă cu implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, riscând să piardă aproximativ 6,3 miliarde de euro din proiecte care nu mai pot fi final

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°