Andrei Plăcintă a ascuns adevărul în faţa instanţei când a afirmat că nu consumă substanţe psihotrope, reiese din rechizitoriul procurorilor.
„Fiind întrebat, cu prilejul audierii de către procuror, dacă a consumat alcool sau substanţe psihotrope inculpatul (n.r. Andrei Plăcintă) a afirmat că nu a consumat şi nici nu obişnuieşte să consume astfel de substanţe. Totuşi, în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală din 07.03.2011 se consemnează „afirmativ consumator de droguri (canabis) din 2007, în cantitate de 1 ţigarete la 2-3 luni. Ultima doză administrată a fost în urmă cu 4-5 luni – 1 ţigară”, se arată în rechizitoriul procurorilor.
Aceste descrieri sunt regăsite la capitolul „date despre persoana inculpatului”. Plăcintă jr. are 20 de ani, este necăsătorit, student la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti şi nu are entecedente penale.
Împotriva lui Andrei Plăcintă s-a început urmărirea penală pe 7 decembrie 2010, fiind acuzat de tentativă de omor calificat, tâlhărie, lovire sau alte violenţe, distrugere, şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Plăcintă a fost arestat până la data de 06.01.2011, şi este cercetat acum în stare de libertate, faţă de acesta fiind luată măsura obligării de a nu părăsi ţara. Prietena acestuia şi-a retras recent plângerea în acre-l acuza de tâlhărie şi lovire. Totuşi, dosarul a fost trimis spre judecare.
Redăm mai jos convorbirea dintre o martoră aflată la faţa locului în seara în care Plăcintă a lovit cu maşina mai multe persoane, printre care și un operator de la serviciul de urgenţă 112, aşa cum este redată în dosar.
„La ora 1903 la „Serviciul Unic de Urgenţă 112” a fost înregistrată automat următoarea convorbire iniţiată, de pe telefonul mobil cu nr. de apel 074518…., de martora T.G.:
OPERATOR 1: 112! Alo!
T.G.: Fiţi vă rog amabil