Noul Ford B-Max va fi produs la Craiova începând cu ianuarie 2012
Constructorul american va mai asambla încă un model din clasa B în Oltenia
Ford România a anunţat că producţia Ford Transit Connect va înceta de la 1 ianuarie 2012, însă în acelaşi timp va da startul producţiei noului model B-Max, toate acestea ca parte a noului plan de dezvoltare a fabricii de la Craiova. Ford a început la uzina de la Craiova producţia primelor prototipuri B-Max realizate în România, urmând ca pe durata verii să asambleze peste 70 de astfel de maşini.
Oficialii companiei au mai anunţat că pe lângă B-Max vor mai produce încă un model din clasa B. Potrivit directorului general al Companiei Naţionale de Vânzări Ford, Henrik Nenzen, decizia de a produce un nou vehicul din gama de modele seria B a venit în urma punerii la punct a unei noi strategii de reorganizare a fabricilor deţinute în Europa de către compania americană.
Astfel, s-a decis ca uzina Ford de la Craiova să devină o unitate de producţie specializată pe vehicule clasa B. Începerea producţiei unui nou model de clasă B, pe lângă B-Max, va coincide cu scoaterea din fabricaţie a modelului Transit Connect. Producţia acestui model va fi transferată către uzina Ford din Valencia. B-Max este un monovolum de clasă mică, model al cărui concept a fost prezentat pe 1 martie la Salonul Auto de la Geneva. B-Max va fi construit exclusiv în România.
Ford vrea să producă 300.000 de maşini pe an
Potrivit autorităţilor locale, dezvoltarea producţiei la Ford va începe cu 1 ianuarie 2012, iar ţinta finală la care vor să ajungă cei de la Ford este de 300.000 maşini pe an. "Vestea bună este că avem deja şapte furnizori Ford care, odată cu începerea producţiei, putem spune că vor avea 600 de angajaţi", a declarat viceprimarul Craiovei Mărinică Dincă, după o întâlnire la sediul Prefecturii Dolj, cu