Am să îţi cer să-ţi faci puţin timp liber; am nevoie de cineva să îmi probeze noile halucinaţii. Să îţi rezervi de acum câteva ore pe zi, vreo şase-şapte luni sau mai bine câţiva ani. Nu prea mai îndrăznesc să sper, dar chiar ţi-aş zice să fii oricând pregătită să-ţi dai demisia din alte ocupaţii. Pari a te potrivi neaşteptat de bine în tiparele prin care, în joacă, te-am purtat de mână.
Roteşte-te usor, ridică puţin şi braţul ăsta, îndreaptă-ţi spatele şi împinge in sus cu săgetile sânilor. Nu mă atinge şi nu mă privi în ochi la orele astea, supradozele nu-mi fac niciodată bine cand am mult de lucru. Să-ţi prind in ace texturile şi culorile cele noi, pe care nici delirul patului mi le-a revelat pentru alte arhitecturi trupeşti. Pentru tine, surprinzător, le ţes şi le vopsesc la fiecare pas; deşi văd cum încă îţi mai miroase a conspiraţie parfumul ţesăturilor mele. Le cos la urmă cu fir fin, dar rezistent, să nu mai crezi în vorbele defăimatoare care spun că trăinicia e un ideal spre care casa mea de modă nu a aspirat vreodată.
Îţi leg cu mâna mea cureaua delicată a sandalei şi îţi cambrezi din arcuirea tălpii, gamba de gazelă. Ştiu bine că imaginea asta mă va ţine de acum şi pe mine încordat pe vârful picioarelor, să îţi impleticesc cu gheară nemiloasă orice gând de fugă.
Nu mai ai voie să dezbraci straiele astea, nu le-aş mai putea potrivi altcuiva şi nici nu aş putea vreodată sa mai croiesc aşa. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter
Am să îţi cer să-ţi faci puţin timp liber; am nevoie de cineva să îmi probeze noile halucinaţii. Să îţi rezervi de acum câteva ore pe zi, vreo şase-şapte luni sau mai bine câţiva ani. Nu prea mai îndrăznesc să sper, dar chiar ţi-aş zice să fii oricând pregătită să-ţi dai demisia din alte ocupaţii. Pari a te potrivi neaşteptat de bine în tiparele prin care, în joacă, te-am purtat de mână.
Roteşte-te usor,