Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A căzut cortina peste crima de la Medicină

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iunie 2011 ·

După o luptă îndelungată, niciuna dintre părţile implicate nu a obţinut ce dorea. Decizia Curţii de Apel Timişoara a rămas în picioare după toate recursurile: 20 de ani de închisoare pentru vinovaţi.

Văduva romului ucis şi tranşat nu şi-a găsit dreptatea deplină în instanţă. A primit aproape toate daunele materiale cerute, aproximativ 33.000 de lei din cei 35.000 de lei solicitaţi, însă doar 40.000 de euro daune morale din 120.000 de euro ceruţi. În plus, avocatul familiei lui Trifu Schroth nu a reuşit să schimbe încadrarea juridică şi să obţină o pedeapsă mai aspră pentru criminali.

Recursuri respinse

Speranţele celor implicaţi în acest caz s-au spulberat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde magistraţii au respins recursurile şi au stabilit că judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara au dat pedeapsa corectă. Lucreţia Schroth a mers la Bucureşti însoţită doar de avocat. De la proces a lipsit inclusiv fratele bărbatului ucis, care a câştigat 20.000 de euro de pe urma morţii lui Trifu Schroth. Fostul membru al staborului odihneşte în Cimitirul din Calea Lipovei din Timişoara. Crucea din metal şi florile uscate arată că nu a mai fost vizitat de mult timp.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE CU CARMEN BEJAN ŞI SERGIU FLOREA

În ceea ce îi priveşte pe cei doi criminali, aceştia vor fi mai aproape unul de celălalt. După ce a fost încarcerat la Timişoara, Sergiu va fi mutat la Arad, în Penitenciarul de Maximă Siguranţă, în acelaşi oraş în care se află după gratii şi Carmen. „Clienta mea încearcă să aibă un comportament exemplar şi să muncească, pentru a putea fi pusă în libertate mai repede”, a declarat Daniel Ovidiu Sabou, avocatul tinerei. Acesta a încercat să obţină chiar achitarea pentru Carmen Bejan.

Sergiu Florea s-a obişnuit cu gândul că îşi va petrece tinereţea după gratii. Este conştient de gravitate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 12 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 13 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 10 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°