România este codaşă la absorbţia fondurilor europene, iar o parte din cele accesate trebuie restituite pentru că au fost cheltuite ilegal. Pe 5 aprilie, CE a cerut ANST să restituie mai bine de un milion de euro dintr-un proiect de 1,7 milioane de euro, după ce un audit a constat că doar 656.000 de euro constituie plăţi eligibile. O delegaţie a Autorităţii a mers la Bruxelles unde a obţinut o amânare pentru noi controale şi clarificări, ceea ce ar putea schimba valoarea fondurilor returnate, spune Cristian Săndulache, secretar general al ANST.
Departamentul Naţional Anticorupţie anchetează deja acest caz. În dosar este învinuit şi Cristian Rizea, fostul director alAgenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativei Tinerilor, predecesoarea ANST. Rizea este în prezent deputat din partea PSD şi are imunitate parlamentară, ceea ce îngreunează ancheta.
Cine este Rizea-Ferrari
Procurorii îl acuză pe Rizea de gestiune frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor publice şi neglijenţă în serviciu. În dosar mai sunt anchetaţi Gheorghe Popa, Irina Olguţa Dicea şi Gheorghe Ciurilă, foşti oficiali ai ANIST. Aceştia ar fi folosit banii din programul pentru sport finanţat de UE pentru a acoperi cheltuielile agenţiei, pentru deplasări în străinătate şi publicitate.
Rizea a negat ieri că ar fi comis vreo ilegalitate şi a dat vina pe presiunile împotriva opoziţiei.
Parlamentarul este verificat şi de Agenţia Naţională de Intergritate pentru avere nejustificată, dat fiind că, deşi nu a declarat venituri suplimentare sau conturi bancare, Rizea a fost văzut plimbându-se cu maşini de lux - un Mercedes clasa S şi un Ferrari. Nici acestea nu erau trecute în declaraţia de avere, pentru că, oficial, sunt în proprietatea unor firme deţinute de şoferul lui Rizea. De altfel, printre colegii de partid, porecla deputatului este Rizea-Ferrari.
Riscăm să dăm î