Invitat să susţină o lectură publică în acest weekend la Zalău, poetul Mircea Dinescu a acordat un interviu în exclusivitate cotidianului „Adevărul de Seară“. În interviu, poetul recunoaşte cu seninătate că-i place pălinca de Zalău, că bucătăria a devenit pentru el o mare pasiune, dar explică şi de ce s-a îndepărtat de poezie şi care este legătura între alcool şi scriitori.
Este pentru prima dată când vă aflaţi la Zalău?
M.D.:S-ar putea să mai fi fost acum mulţi ani, nu-mi amintesc exact când. Dar, evident, ţuica de Zalău a intrat în mitologie. A trecut şi pe lângă mine şi am profitat de ocazie. Să ştiţi că o apreciez foarte tare. Sunt şi eu ardelean, mama este din comuna Soareş, de lângă Bobâlna, tata este de pe lângă Sibiu. Ei s-au cunoscut în Bărăgan, unde li s-a dat pământ celor care au luptat pe front. Sunt comune în Ialomiţa formate numai din ardeleni veniţi acolo după 1917. După vorba „poetul e un animal marin, care trăieşte pe uscat şi visează să zboare”, aşa sunt şi eu, un poet ardelean, născut în Bărăgan şi trăitor în Oltenia, pe malul Dunării.
De ce aţi ales să vă lansaţi cartea la Zalău?
M.D.:Un scriitor din oraş ştia că am început să bântui prin oraşele patriei cu cârca plină de cărţi şi de vin. Îmi lansez poezia pe sticlă, „Femeile din secolul trecut”. Mi-am şi cântat unele poezii şi acum umblu cu produsele prin ţară.
Pamfletul este o armă mai puternică decât poezia
În ultima vreme, v-aţi îndepărtat de poezie. De ce?
M.D.:M-am îndepărtat puţin de poezie şi am căzut în publicistică. Am simţit că pamfletul este o armă mai puternică în vremurile pe care le trăim. Poemul nu mai are efectul pe care l-a avut în vremurile de demult. Acum, la 60 de ani, m-am apucat de cântat şi de scris versuri de amor.
Bucătăria românească – melanj între cea franceză şi cea balcanică @N_P
