La sfârşitul lunii trecute, vara ce va să vină se mai anunţa încă ceva mai liniştită decât precedentele. Ca în celebra nuvelă a lui Jerome Salinger, "O zi grozavă pentru peştele banană", o zi obişnuită care nu anunţa în niciun fel ceea ce avea să i se întâmple lui Seymour Glass, personajul principal al povestirii, nici pe la noi banalitatea aparentă a vieţii noastre politice de zi cu zi nu părea să fi fost în vreun fel atinsă. A venit apoi - nu neapărat pe neaşteptate, dar luând prin surprindere pe mulţi - povestea scrâşnită a revizuirii Constituţiei, însă lucrurile păreau încă să fie previzibile. După care a urmat serialul privind urgenta reorganizare teritorială a ţării, cu transformarea judeţelor în megajudeţe şi comasarea unor localităţi în megalocalităţi, pentru ca totul să devină aiuritor, ba, de multe ori, de-a dreptul absurd. Şi doar atât aşteptau marii piranha ai politicii româneşti pentru a-şi face din nou apariţia şi a-şi lua porţia zilnică de audienţă.

Criza fără sfârşit, care macină, încet, dar sigur, modelul de societate desăvârşit la sfârşitul secolului trecut, face ca politicienii de pradă, ca şi corespondenţii lor din lumea afacerilor, speculatorii de pradă, să îşi încerce norocul. În această situaţie în care regulile nu mai funcţionează, strategia haosului pare mai mult ca oricând la ordinea zilei. Căci din haos s-ar putea naşte "noua ordine", cea care ar urma să facă uitată atât criza, cât şi eşecurile politicilor pe toate planurile. De aceea, "reforma" de dragul reformei s-a transformat într-un perpetuum mobile. Se regenerează la infinit pentru a face ca "lumea veche" să dispară fără urmă. Aşa că "noii reformatori" - în deplină contradicţie cu politica tradiţională, care, indiferent de ideologie, se mulţumea să adapteze lumea la noile provocări fără să provoace cutremure - visează la o "lume nouă", reglată după un mecanism perfect: piaţa. D