Cu o carieră de fotbalist galonată cu 25 de trofee, Jorge Costaştie că în meseria de antrenor e doar la început. Tocmai de aceeas-a apucat de treabă cu umilinţă la CFR, impresionându-i pe cei dinjurul său.
CFR şi-a lepădat masca urâtă purtată în sezonul trecut, încheiat peun loc 10 deloc onorant pentru o campioană. Schimbarea la faţă s-aprodus o dată cu sosirile antrenorului Jorge Costa şi ale celorcinci piese noi achiziţionate în mercato, care au dinamizat grupuldin Gruia. De asemenea, şi felul de a fi al tehnicianului lusitan acontribuit la revitalizarea vestiarului vişiniu. Cum este însăperceput Costa de oamenii cu care lucrează după doar două zile şipatru antrenamente? Cinci elemente sunt definitorii pentrupersonalitatea fostului mare fotbalist portughez.
1. E emotiv!
Poreclit "Animalul" din vremea în care era jucător, Costa nu edeloc o fiară. Poate şi fiindcă are doar 4 ani de antrenorat. "E untip emotiv. I se citesc în ochi emoţiile, dar se şi vede că a fostcăpitan la nivel înalt. Nu ezită să strige la cine
2. Omul grupului
Costa i-a impresionat şi pe şefi. "E exact omul de care aveamnevoie. Îţi transmite o tărie de caracter impresionantă cândvorbeşti cu el", l-a gratulat preşedintele Iuliu Mureşan. O notă înplus datorată şi speech-ului cu care s-a prezentat la reunirealotului. "Vreau să fac echipă din voi, fiindcă doar aşa câştigămtrofee. Aşa am luat şi eu cu Porto Liga, în 2004! Sunt omulgrupului", le-a spus Costa jucătorilor, luni, la primaîntâlnire.
3. Comunică în două limbi
Până va învăţa româneşte, Costa comunică în portugheză, pe care ofoloseşte în relaţia cu lusitanii şi brazilienii din lot, şi înengleză, uzitată în faţa oamenilor