Proiectul de lege care prevede imprescriptibilitatea omorului a fost adoptat ieri de plenul Senatului cu 108 voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi o abţinere. Potrivit ziare.com, senatorii din Comisia juridică au adoptat săptămâna trecută, la propunerea ministerului Justiţiei, o serie de amendamente la propunerea legislativă care instituie imprescriptibilitatea faptelor incluse în categoria omorului. Conform acestora, pruncuciderea, uciderea la cererea victimei, dar şi tentativa de omor sunt excluse din categoria faptelor pentru care nu se va mai aplica prescripţia penală. De asemenea, imprescriptibilitatea se va aplica faptelor care sunt incluse la categoria omorului, dar care sunt pedepsite cu închisoare de peste 20 de ani de zile.
Infracţiunea de omor ar putea să nu se mai prescrie, au decis ieri senatorii jurişti, care au adoptat cu amendamente o propunere a Ministerului Justiţiei. Propunerea legislativă adoptată de senatorii jurişti va trebui să treacă de plenul Senatului, după care va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, decizională în acest caz.
Proiectul de lege care prevede imprescriptibilitatea omorului a fost adoptat ieri de plenul Senatului cu 108 voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi o abţinere. Potrivit ziare.com, senatorii din Comisia juridică au adoptat săptămâna trecută, la propunerea ministerului Justiţiei, o serie de amendamente la propunerea legislativă care instituie imprescriptibilitatea faptelor incluse în categoria omorului. Conform acestora, pruncuciderea, uciderea la cererea victimei, dar şi tentativa de omor sunt excluse din categoria faptelor pentru care nu se va mai aplica prescripţia penală. De asemenea, imprescriptibilitatea se va aplica faptelor care sunt incluse la categoria omorului, dar care sunt pedepsite cu închisoare de peste 20 de ani de zile.
Infracţiunea de omor ar putea să nu se mai prescrie, au decis ie