Odată cu apariţia problemei regionalizării au început să apară şi tonurile naţionaliste. Calul de bătaie în acest caz îl reprezintă UDMR. Îngrijorările stârnite capătă tot felul de nuanţe şi formulări: ungurii vor autonomie; se încearcă stilizarea unui culoar care să plece din centrul ţării şi să ajungă în Ungaria; românii nu vor mai putea merge în Harghita sau mai ştiu eu pe unde etc.

E absolut posibil să se încerce orice de către oricine. Pe de altă parte, e firească şi îngrijorarea românilor care văd că, de ani buni, UDMR este plasată nedezminţit la butoanele decizionale ale ţării. E de natura evidenţei faptul că UDMR a reuşit să se plaseze, invariabil, la putere. Dar întrebarea este: ce anume a permis acest lucru?

Răspunsul, extrem de simplu, este, de fapt, complicat. Sistemul electoral a permis acest lucru. Fenomenul care se petrece de ani buni este următorul: partide cu scor electoral mare rămân neputincioase în faţa nerealizării majorităţii parlamentare. Cele câteva procente necesare au fost realizate întotdeauna de UDMR. Iar de aici, totul devine de un umor negru: UDMR-ul este picătura care decide, concret, dacă o lege trece sau nu de Parlament. Un partid cu câteva procente la sută râde cu gura până la urechi de partide cu un electorat serios.

În aceste condiţii, perspectiva regionalizării devine un coşmar pentru UDMR, dar numai în cazul unei împărţiri care să-i dezavantajeze. Care este formula care le pune capac? Formula cu 8 judeţe. De ce? Pentru că Harghita şi Covasna vor intra în aceeaşi oală electorală cu Mureş, Braşov, Sibiu şi Alba. Ce înseamnă acest lucru? Diluarea până la indistinct a electoratului UDMR. Şi cum se va dilua acesta, veţi întreba, dacă suntem totuşi pe un sistem de vot proporţional, adică ceva-ceva tot prind şi ei? E iarăşi simplu de anticipat că maghiarii au clar în vedere introducerea votului majoritar