„Dezinformaţi cu rea-credinţă". Aceasta a fost acuzaţia pe care ne-a transmis-o Ecaterina Andronescu în urma articolului publicat ieri care demonstra că, în perioada în care a fost ministru, a condus şi trei proiecte de cercetare finanţate din banii publici ai ministerului pe care-l conducea. Realitatea contrazice flagrant acuzaţiile demnitarului. De ce preferă totuşi unii politicieni să iasă la atac atunci când este evident că nu au dreptate?
România liberă a arătat ieri că în perioada decembrie 2008-septembrie 2009 ministrul Educaţiei de atunci era în acelaşi timp şi directorul a trei proiecte de cercetare, începute în 2007 şi 2008, în valoare de 771.000 lei, 1.085.000 lei şi, respectiv, 819.000 lei. Proiectele se întindeau pe trei ani, iar banii se plăteau în tranşe, în funcţie de evaluările făcute periodic de experţii Ministerului Educaţiei, în funcţie de rezultatele intermediare ale cercetărilor. În condiţiile în care perioada de desfăşurare a proiectelor ştiinţifice se suprapunea cu perioada mandatului său de ministru, Ecaterina Andronescu ar fi trebuit să se retragă de la conducerea acestora. Cel puţin un motiv este evident: cum ar fi putut subordonaţii ministrului să fie obiectivi în evaluarea cercetării ştiinţifice a şefului lor?
De altfel, după publicarea articolului, Agenţia Naţională de Integritate s-a sesizat şi a anunţat începerea unei investigaţii pentru a verifica dacă fostul ministru a încălcat legea privind conflictul de interese şi legea referitoare la regimul incompatibilităţii demnitarilor.
Dacă Ecaterina Andronescu va fi găsită sau nu vinovată, aceasta este deja treaba inspectorilor de integritate. Fostul ministru are însă în acest moment o problemă de moralitate uriaşă. Cu toate acestea, demnitarul crede că articolul din România liberă a nedreptăţit-o. Iată cele mai importante argumente ale domniei sale:
„Rezultate