Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robert Negoiță: \"Eu sper din suflet ca românii să nu mai ia încă o ţeapă\"

Publicat in Capital, miercuri 15 iunie 2011 ·

\"Domnul Băsescu are neapărată nevoie de un referendum, de ceva care să motiveze propriul electorat să iasă la vot în 2012, de ce? Sunt foarte dezamăgiţi\", a declarat deputatul Robert Negoiță, în cadrul unei emisiuni TV.

"Avem o guvernare proastă, economia merge prost, corupţie ca niciodată. Şi electoratul PD-L-ist nu va ieşi la vot. Domnul Băsescu trebuie să găsească o motivare pentru electoratul PD-L-ist, ăsta este principalul argument, principalul motor a ceea ce se mişcă astăzi. Nu îi trebuie să treacă, trebuie să aibă temă de campanie pentru că acele instituţii ale statului care au bugete mari şi vedem din ce în e mai mari, unele din ele, uitaţi-vă şi dumneavoastră pe ele, după ce iese domnul Băsescu şi dă câte o petardă din asta încep să facă sondajele să vadă ce prinde la populaţie. Are nevoie de o temă tare. Asta ar putea fi na din ele în aprecierile domnului preşedinte. Eu sper din suflet ca românii să nu mai ia încă o ţeapă pentru că, de ce nu, eu fac parte dintr-un Parlament cu nişte parlamentari aleşi cu toţii uninominal. E un Parlament bun ăsta? Domnul Băsescu se lupta şi spunea că trebuie să facem Parlament uninominal, temă de campanie electorală ani de zile, trebuie să facem Parlament uninominal. O duce România ai bine dacă avem un Parlament uninominal? Avem un Parlament mai eficient şi mai onest pentru că e ales cu parlamentari uninominal? Departe", a spus deputatul Robert Negoiță.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la Adunarea Parlamentară a OSCE, care se va desfăşura în România

News.ro acum o ora
Autorităţile române nu permit participarea delegaţiilor Rusiei şi Belarusului la sesiunea anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, care se va desfăşura în România, între 29 iunie şi 3 iulie, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE). ”Decizia părţii

Suedia anunță că un avion militar rusesc i-a încălcat spațiul aerian. Anunțul făcut de autoritățile celei mai noi țări NATO

Ziare.com acum o ora
Un avion militar rusesc a încălcat, pentru scurt timp, spaţiul aerian al Suediei, vineri, 14 iunie, la est de insula Gotland în Marea Baltică. Acesta a fost interceptat de radarele suedeze, au anunţat sâmbătă, 15 iunie, forţele armate ale țării nord

Fostul şef al SRI Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele formaţiei Coldplay, la care a fost invitat şi artistul Babasha, şi alegerile locale: Mi se pare că a avut cel mai sincer discurs politic dintre toţi interpreţii săptămânii

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig vorbeşte despre concertele susţinute de Coldplay şi alegerile locale, afirmând, în acest context, că a auzit pentru prima dată de artistul Babasha. ”Mi se pare că a avut cel mai

Vicepreşedinta SUA a anunţat un ajutor de 1,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, la summitul pentru pace din Elveţia

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedinta Statelor Unite Kamala Harris a anunţat un ajutor de peste 1,5 miliarde de dolari destinat Ucrainei, parţial pentru sectorul energetic şi situaţia sa umanitară, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, transmite Reuters. Anunţul a fost

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum o ora
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Kate Middleton, prima apariție publică oficială după ce a fost diagnosticată cu cancer! Avem imaginile zilei!

Cancan acum 2 ore
În cursul zilei de sâmbătă, 15 iunie 2024, Kate Middleton a marcat o apariție publică memorabilă. Este prima oară când Prințesa de Wales ia parte la un eveniment oficial, după ce a fost diagnosticată cu o boală grea, și anume cancer. Astăzi, soția P

România nu permite participarea delegaţiilor din Rusia şi Belarus la adunarea OSCE de la Bucureşti

Mediafax acum o ora
România nu va permite participarea delegaţiilor din Rusia şi Belarus la adunarea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) de la Bucureşti. Anunţul a fost făcut de MAE. Reuniunea va începe pe 29 iunie.

Aur pentru România la Campionatele Europene de Canoe de la Szeged

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Cătălin a făcut o cursă extraordinară şi l-a învins din nou pe cehul Martin Fuksa, fiind cronometrat cu timpul de 4:03,010. Cătălin Chirilă s-a calificat în toate cele trei finale ale probelor la care s-a în

Kevin Campbell, fost atacant al echipelor Arsenal şi Everton, a murit la 54 de ani

News.ro acum 2 ore
Fostul atacant al echipelor Arsenal şi Everton, Kevin Campbell, a decedat la vârsta de 54 de ani, după o scurtă boală, a anunţat clubul londonez. Campbell a marcat 148 de goluri în 542 de meciuri la opt cluburi de-a lungul carierei sale. Everton a d

Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, 26 de ani, a murit

Mediafax acum 4 ore
Portarul echipei Millwall şi al naţionalei Muntenegrului, Matija Sarkic, în vârstă de 26 de ani, a fost găsit mort sâmbătă într-un apartament din Budva, relatează Reuters, citând cotidianul muntenegrean Vijesti. Cauza şi circumstanţele decesului nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

18°/31°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

27°
sâm.

13°/27°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/31°