Propunerea de înfiinţare a unui Centru de afaceri al Federaţiei Camerelor de Comerţ din lume a fost făcută de preşedintele CCI Vâlcea la întâlnirea din Mexic la care au participat reprezentanţi din 40 de state
Abia întos din Mexic, unde a avut loc în perioada 7-10 iunie, Consiliul General al Federaţiei Camerelor de Comerţ (CGFCC) din întreaga lume, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, Valentin Cismaru, a fost ales membru în acest consiliu. Despre oferta prezentată oamenilor de afaceri din peste 40 de state ale lumii, Valentin Cismaru, ne-a spus: „Am prezentat Consiliului economia locală şi regională. Ideea care a fost cea mai bine luată în considerare a fost aceea a înfiinţării, la Călimăneşti, a unui Centru de Afaceri al Federaţiei, care să lucreze într-un sistem de reţea integrat".
Valentin Cismaru, presedintele Camerei de Comert si Industrie Valcea, membru in Consiliul General al Federaţiei Camerelor de Comerţ din lume
Turismul motan, la genunchiul broaştei
CCI Vâlcea deţine terenul unde ar urma să se construiască, în vecinătatea Centrului Expoziţional Seaca. „Noi am depus acest proiect, care ar urma să fie finanţat din fonduri structurale, valoarea fiind de aproximativ 3 milioane de euro. S-a primit OK, dar proiectul a rămas în aşteptare până vor exista banii necesari. Voi încerca să găsesc o colaborare externă, în cazul în care proiectul va trena", a mai spus Valentin Cismaru. Întrebat cum este văzută „afară" economia judeţului şi a regiunii, preşedintele CCI Vâlcea a spus: „Vâlcea nu este un producător de ceva anume pentru export. Avem două firme care au ieşit în afară, dar nu au produse specifice, iar turismul montan nu merge pentru că nu avem infrastructură. Dacă vin străinii trebuie să poţi să le arăţi ceva, să-l distrezi. Circuitele cu mănăstiri, de exemplu, nu sunt bine puse la punct. Unde să t