„Nu există niciun motiv pentru care binele să nu poată învinge răul, cu condiţia ca îngerii să se organizeze la fel de bine ca mafia" - Kurt Vonnegut
Sono io, il capo di tutti capi. Îmi pac italienii şi vreau să fiu ca ei. Îmi plac şi alte popoare, dar ce haz ar mai avea. Am o gaşcă. Numeroasă, este adevărat, dar foarte strânsă. Altfel nici că am putea funcţiona că doar, deh, orice fisură în apărare se plăteşte, iar noi nu ne permitem asta. Ne place marea, iubim soarele şi distracţia. Mai avem nişte d-ăia în gaşca noastră care preferă să stea prin cotloane mai întunecoase şi reci şi să... savureze un păhărel (două, nouă...). Ne mai certăm, dar am găsit reţeta succesului. Năşim. Nu aşa se face din cele mai vechi timpuri? Nu îţi ţii aproape prietenii, dar duşmanii sau pe ăia care te au cu ceva la mână şi mai aproape? Nu aşa merge şmecheria? Şi ce suntem noi dacă nu şmecheri? E ca un joc, trebuie să ştii cu cine să te aliezi şi, cum noi suntem mai ludici, ne tot jucăm de vreo zece ani şi nu ne mai săturăm. Nimic nu ne este îndeajuns, fie că este vorba despre distracţie, bani sau încuscreli. Aşa am văzut noi că se face în filmele cu mafioţi. Aşa se organizează treaba pentru a merge strună.
Ne pupăm pe frunte şi sfârşim prin a ne înfige un cuţit în spate. Nu mereu. Doar aşa, pentru „purificarea" grupului.
Dar credem că am găsit reţeta succesului. Ecuaţia este simplă: unul cunună pe fiul nu ştiu cărui pion din apropierea partenerului său de afaceri şi politică, acelaşi individ asistă cum cea de-a treia mână dreaptă a sa îi jură credinţă veşnică iubitului său, la a doua tinereţe. Partenerul menţionat anterior îi stă alături în biserică secretarei sale care s-a cununat în faţa Domnului cu fiul unuia de a vrut să construiască (toţi au... „vrut", strânşi de anumite părţi ale corpului), dar a ajuns să se certe. Ce să mai spunem de năşitul în familie... Asta da
