Membru al Uniunii Epigramiştilor din România, vasluianul se poate lăuda cu peste 80 de premii la festivalurile şi concursurile de gen din ţară.

A descoperit ca are talent pentru compunerea de epigrame la o vârstă destul de târzie. În copilărie, era timid şi foarte retras. Abia în liceu a început să socializeze mai mult cu cei din jur şi, deşi nu era nici atunci prea vorbăreţ, s-a remarcat printre colegi prin glumele cu care îi „apostrofa“. „Atunci am început să fiu un cititor fidel al revistei «Urzica». Ascultam şi radioul şi chiar mă amuzam atunci când auzeam nişte glume răsuflate spuse de mari actori ai vremii. Atunci am învăţat să fac diferenţa între o glumă bună şi una fără sare şi piper“, povesteşte artistul.

Epigrama ca refugiu

Imediat după terminarea stagiului militar, Ioan a fost nevoit să înfrunte greutăţile vieţii. La doar 23 de ani nu mai avea loc de muncă şi a decis să se refugieze în epigramă. „Dacă alţi tineri la vârsta mea îşi vărsau amarul prin alte metode, eu mă linişteam atunci când compuneam catrene, făcând haz de necaz de tot ceea ce mă înconjoară. Tot răul a fost spre bine, aşa cum se spune“, mai spune Ioan.

Primele epigrame, în ’87

După mai multe încercări anonime, primele sale lucrări au văzut lumina tiparului atunci când a ajuns la redacţia ziarului „Vremea Nouă“. „Ţin minte că am ajuns în biroul domnului Teodor Pracsiu care era redactor şef adjunct. După ce s-a uitat pe lucrările mele a decis ca o treime dintre ele să fie publicate. A fost unul din cele mai emoţionante momente din viaţa mea. Ştiind că voi apărea în suplimentul de umor, am cumpărat acel ziar şi l-am deschis ca pe un loz. Nu eram sigur că mi se va împlini visul. Era în perioada Crăciunului şi pot spune că am primit unul dintre cele mai frumoase cadouri din viaţa mea“, povesteşte epigramistul.

A publicat două volu