Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Procurorii merg astăzi la Timişoara, pentru a sta de vorbă cu Alin Suciu, bărbatul din Sebiş care a ajuns în comă direct de la secţia de Poliţie

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iunie 2011 ·

Alin Suciu a fost în comă timp de o săptămână. Bărbatul nu îşi aminteşte momentele petrecute în Postul de Poliţie din Sebiş şi încă se află internat la un spital din Timişoara.

Au trecut aproape două săptămâni de când Alin Suciu a ajuns în comă, pe patul de spital, după o bătaie de care sunt acuzaţi trei poliţişti. Deocamdată vinovaţii, dacă ei există, nu au fost traşi la răspundere în nici un fel.

În încercarea de a face lumină în acest caz, procurorul se va deplasa astăzi la Spitalul Judeţean din Timişoara, acolo unde va încerca să îi ia declaraţii victimei oamenilor legii.

El este însă rezervat că va obţine ceva, pentru că, deşi a depăşit starea de comă, tânărul are pierderi de memorie şi nu este coorent.

Oamenii legii încearcă să afle şi despre suma de bani pe care familia victimei susţine că aceasta a avut-o asupra sa, înainte de a ajunge la Poliţie, şi care a dispărut.

„Încercăm să verificăm şi acest aspect. Cei acuzaţi au calitatea de suspecţi, iar conform procedurii, numele nu poate fi făcut public decât la finalul cercetărilor”, a declarat în această dimineaţă, Denisa Marţi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 5 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 20 minute
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 47 minute
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 6 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 3 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare

Mediafax acum o ora
Tottenham a învins sâmbătă Manchester City în deplasare într-o partidă din etapa a XII-a din Premier League. Tottenham a înscris de patru ori. La oaspeţi, românul Radu Drăguşin a fost titular.

Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP) s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile prezidenţiale din România. Întâlnirea a avut loc în cadrul Programulului electoral de observare a alegerilor pentru Preşedintele

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum 2 ore
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 39 minute
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Vremea

București
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

1°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°