Acţiunile Transgaz Mediaş (TGN) au revenit la tranzacţionare cu o creştere modestă, de 0,26%, după ce acţionarii au aprobat vineri distribuirea unui dividend brut de 28,77 lei/acţiune din profitul anului trecut.
La preţul de închidere de ieri, de 266 lei/acţiune, randamentul dividendului Transgaz este de 10,8%, unul dintre cele mai mari de pe piaţă. Dividendul net (după reţinerea impozitului) este de 24,16 lei/acţiune, iar randamentul dividendului net este de 9,08%, mai mare decât dobânda oferită de bănci la depozitele pe un an.
Investitorii mai pot cumpăra acţiuni Transgaz până miercuri 22 iunie, pentru a beneficia de dividende. Compania va începe însă plata dividendelor pe 17 octombrie, adică peste patru luni.
Cei mai mari beneficiari de dividende de la Transgaz sunt Ministerul Economiei, care deţine 73,5% din acţiuni şi va încasa dividende brute în valoare de 249 mil. lei. Fondul Proprietatea, care deţine 15% din acţiuni, va încasa 42,6 mil. lei (peste 10 mil. euro) net, diferenţa de 8 mil. lei urmând să ajungă tot la stat, ca impozit.
SIF Moldova (SIF2), care deţine puţin peste 1% din acţiunile Transgaz, va încasa dividende nete de 3 mil. lei.
Acţiunile Transgaz au pierdut 5% de la începutul anului deşi în primele trei luni ale anului profitul companiei a crescut cu 3%, la 195 mil. lei. Compania are o capitalizare de 759 mil. euro.
Acţiunile Transgaz Mediaş (TGN) au revenit la tranzacţionare cu o creştere modestă, de 0,26%, după ce acţionarii au aprobat vineri distribuirea unui dividend brut de 28,77 lei/acţiune din profitul anului trecut.
La preţul de închidere de ieri, de 266 lei/acţiune, randamentul dividendului Transgaz este de 10,8%, unul dintre cele mai mari de pe piaţă. Dividendul net (după reţinerea impozitului) este de 24,16 lei/acţiune, iar randamentul dividendului net este de 9,08%, mai mare decât dobânda oferită