Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euribor atinge recordul ultimilor ani

Publicat in Cotidianul, miercuri 15 iunie 2011 ·

Dobânzile de pe piaţa interbancară europeană au ajuns la cele mai ridicate niveluri din ultimii doi ani. Cei cu credite în euro cu dobânzi variabile vor avea de plătit rate lunare mai mari. Mai mult, Banca Centrală Europeană semnalează noi creşteri de dobândă în iulie.

Euribor cu scadenţa la 3 luni (3M), cel mai utilizat indicator pentru stabilirea dobânzilor variabile la euro în România, a ajuns la 1,477% în 14 aprilie, cel mai ridicat nivel din martie 2009. La începutul anului, Euribor 3M era de 1%, ceea ce înseamnă că avem o creştere de 47% în acest interval. Mai mult, faţă de minimumul înregistrat în la sfârşitul lunii martie 2010 de 0,634%, avem o creştere de 133%.

De asemenea, Euribor la 6 luni (6M), utilizat şi de cea mai mare bancă din sistem pentru calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a ajuns la 1,741%, cel mai înalt nivel din martie 2009. De la începutul anului, când era la 1,224%, Euribor 3M a crescut cu 42%, în timp ce de la nivelul cel mai scăzut întregistrat în martie 2010 de 0,944% a luat un avans de 84%.

Estimările Eurostat arată că inflaţia anuală din Zona euro a fost de 2,7% în mai, în scădere cu 0,1% faţă de aprilie, însă peste limita BCE de 2%. Asta pune presiune pe banca centrală a Eurozonei.

În ultima şedinţă de politică monetară, Banca Centrală Europeană a decis să ţină dobânda cheie la 1,25%, nivel la care se află din 7 aprilie 2011. Însă Jean-Claude Trichet a rosit cuvintele cheie care fac foarte probabilă creşterea dobânzii în şedinţa din 7 iulie: "strong vigilance" (vigilenţă puternică) sau " risks to price stability are still very much on the upside" (riscurile privind stabilitatea preţurilor sunt în continure în creştere). Aproape de fiecare dată când Trichet a folosit cele două expresii a urmat o creştere de dobândă.Piaţa a reacţionat rapid la discursul lui Trichet, dobânzile cu scadenţa la 1 săptămână şi

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iranul atacă Israelul cu sute de rachete!

Ziua Constanta acum o ora
Iranul a lansat marţi, 01 octombrie 2024, un atac cu sute de rachete balistice asupra Israelului în ripostă la campania Israelului împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah în Liban, relatează Reuters. Sirenele au sunat pe teritoriului Israelu

Marcel Ciolacu despre Nicolae Ciucă: Dacă aș fi președinte, categoric l-aș numi premier

Gandul acum 12 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seara că, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale, va nominaliza premierul „în funcție de negocieri și de votul românilor”. Întrebat într-o intervenție la Digi 24, dacă l-ar vedea în această funcție pe Nico

Ciolacu, întrebat dacă Victor Ponta va candida pe listele PSD: E o propunere venită de la organizaţia de la Dâmboviţa / Nu a fost un premier slab / A pierdut nişte alegeri din cauza imaturităţii politice şi a felului său de a fi, mai arogant

News.ro acum 38 minute
Organizaţia de Dâmboviţa a PSD a propus ca Victor Ponta, fost premier al României din partea PSD, să se regăsească pe listele sale pentru Parlamentul României, a afirmat, marţi seară, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. El a subliniat că Ponta nu a fo

Alfred Bulai rămâne în arest la domiciliu. Instanța nu i-a permis să comunice cu fosta sa secretară

HotNews acum o ora
Judecătoria Sectorului 1 a admis marţi cererea procurorilor de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru Alfred Bulai, în dosarul în care sociologul este inculpat pentru că ar fi agresat sexual studente de la SNSPA, informează

UPDATE - Opt morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv. Doi bărbaţi cu arme de foc au fost surprinşi de camerele de supraveghere - FOTO

News.ro acum 2 ore
Opt persoane au fost ucise marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, a anunţat MDA, serviciul israelian pentru intervenţii de urgenţă, relatează The Times of Israel. UPDATE - Alte câteva persoane sunt rănite. Cel pu

Mugur Isărescu obține încă un mandat de Guvernator BNR. Noua conducere, votată de Parlament

Ziare.com acum 4 ore
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, marţi, noua conducere a Băncii Naţionale a României, iar Mugur Isărescu a primit un nou mandat de guvernator al BNR. Deputaţii şi senatorii au aprobat, prin vot secret cu buletine, noul Co

Israelul și Iordania și-au închis spațiul aerian, după atacul cu rachete lansat de Iran

Ziare.com acum 2 ore
Spaţiul aerian al Israelului a fost închis marţi seară, 1 octombrie, iar zborurile au fost redirecţionate, a declarat un purtător de cuvânt al autorităţii aeroportuare, după ce sirenele au sunat în toată ţară în urma unui atac masiv cu rachete lansa

Alina Gorghiu: Statul român are posibilitatea de astăzi să asigure tot toate tipurile de protecţie pentru victime / În primele 8 luni ale anului nicio persoană care a apelat la brăţara electronică nu a mai fost victima vreunei infracţiuni

News.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, marţi seară, că primele efecte ale monitorizării electronice a persoanelor violente s-au văzut în primele 8 luni ale anului, pentru că nicio persoană care a cerut un astfel de dispozitiv nu a mai fost v

România va trimite pompieri în Grecia. Atena a cerut ajutorul UE împotriva incendiilor de vegetație

HotNews acum 4 ore
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a decis să trimită 50 de pompieri în Grecia, împreună cu tehnica aferentă, pentru a ajuta autoritățile elene să stopeze incendiile de vegetație care au izbucnit pe suprafețe mari în luna septembri

Fostul președinte al SUA Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel, împlinește 100 de ani. Ce mesaj i-a transmis actualul lider, Joe Biden

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte democrat al SUA Jimmy Carter, laureat al Premiului Nobel, împlinește marți, 1 octombrie 2024, vârsta de 100 de ani, ceea ce reprezintă o aniversare inedită pentru un fost lider american, notează France Presse. Democratul, care a fo

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/16°
mie.

11°/20°
joi

13°/24°
vin.

15°/24°
Iasi
acum

10°
mar.

8°/12°
mie.

8°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/25°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/15°
mie.

11°/19°
joi

16°/21°
vin.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/14°
mie.

5°/17°
joi

11°/21°
vin.

14°/17°
Timisoara
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/20°
joi

13°/19°
vin.

15°/22°