Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia e aproape de a intra în incapacitate de plată

Publicat in Jurnalul, miercuri 15 iunie 2011 ·

Foto: Pascal Rossignol / Reuters Grecia a ajuns cea mai riscantă ţară din lume pentru investitori. Mai rău decât Zimbabwe care are o inflaţie de 2,2 milioane la sută sau decât Botswana, care are una dintre cele mai slabe monede din lume. Mai rău decât Ecuadorul, stat izolat pe pieţele financiare internaţionale după ce a intrat în 2009 în incapacitate de plată.

Standard&Poor's (S&P) a redus ieri cu trei trepte ratingul Greciei pentru creditele pe termen lung, de la „B” la „CCC”, cel mai slab rating de ţa­ră din lume. Totodată agenţia de ra­ting a atenţionat că orice restructu­ra­re a datoriilor statului elen va fi in­ter­pretată ca incapacitate de plată. „Orice astfel de tranzacţii ar putea fi în condiţii mai puţin favorabile decât ca datoria să fie refinanţată, şi noi le vom vedea ca pe un de facto default (n.r. – incapacitate de plată)”, a adău­gat agenţia. Guvernul elen a criticat decizia S&P pentru că aceasta nu ia în calcul an­gajamentele luate în zona fiscală pentru consolidarea finanţelor pu­bli­ce de la Atena şi pentru păs­tra­rea sta­tului de membru al zonei euro. „De­cizia trece cu vederea măsurile lua­te de guvern pentru a evita pro­­ble­mele legate de obligaţiile contra­c­­tua­­le ale Greciei, precum şi voinţa grecilor de a avea un viitor în zona euro”, se arată într-un comu­ni­­cat al Ministerului Finanţelor de la Atena.

Pieţele financiare internaţionale nu au reacţionat prea rău după ce au aflat hotărârea S&P. Grecia a împrumutat ieri 1,63 miliarde de euro cu scadenţă la şase luni şi un randament de 4,96%, iar emisiunea a fost suprasubscrisă de peste două ori. Licitaţia a atras un in­te­­res mai ridicat din partea in­ves­ti­to­ri­lor străini, care au cumpărat 37% din titlurile vândute, faţă de 34,2% în mai.

În urmă cu un an a încheiat un acord de finanţare externă de 110 miliarde de euro cu UE şi FMI, însă asta nu i-a rezolvat problem

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 42 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 42 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 28 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°