Publicaţia de spiritualitate sud-est europeană va fi lansată astăzi în Deva, la Casa de Cultură „Drăgan Muntean”. Ambasadorul Albaniei în România, Sami Shiba, va fi prezent la eveniment întrucât actualul număr prezintă pe larg structura culturală a ţării sale.
Fiecare număr al „Carminei Balcanica” pune accent pe trăsăturile specifice unei anumite ţări balcanice.
Profilul publicaţiei este axat pe interferenţele culturale ale naţiunilor din spaţiul balcanic, pe valorificarea moştenirii fiecărei ţari şi pe aportul acestor culturi la îmbogăţirea tezaurului Europei.
Actualul număr prezintă pe larg structura specifică Albaniei. Revista cuprinde eseuri, studii, interviuri, versuri, ilustraţii cu opere de artă ale unor artişti din zonă şi recenzii de cărţi.
„Prezenţa ambasadorului Albaniei la acest eveniment cultural subliniază şi întăreşte importanţa deosebită a publicaţiei pentru dezvoltarea cooperării culturale dintre ţările din Peninsula Balcanică”, a declarat directorul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu”, instituţie care se ocupă de organizarea evenimentului
La manifestarea care va începe la ora 16.00 vor lua parte membrii colegiului de redacţie al revistei, precum şi poetul Eugen Evu.
Colaboratori ai publicaţiei sunt intelectuali din Bulgaria, Grecia, Macedonia, Albania, Serbia, SUA şi, desigur, România.