Mărturisesc că argumentele lui Emil Boc în legătură cu împărţirea teritorială mi-au ajuns la urechi în maşină. Conduceam pe Kiseleff, într-o coloană pe cinci rânduri, aşteptând să intru în Piaţa Victoriei. Adică să mă strecor prin faţa guvernului condus de acest personaj care exact la acea oră vorbea în direct la Radio România Actualităţi. De fiecare dată când îşi etala argumentele mă trezeam reacţionând într-un fel sau altul. Dădeam cu mâna în volan, claxonam, ba, în momentul în care l-am auzit că împărţirea teritorială ar destructura reţeaua clientelară din judeţe, am ţipat. Am tras un podul palmei în mijlocul volanului. Maşina a cheunat lung şi greu, după care am scăpat o înjurătură. Cum să destructureze reţeaua clintelară dacă mută sediul unor instituţii? Sau dacă le comasează? Aceasta poate fi neutralizată doar prin investigaţie, prin probare şi prin trimitere în justiţie. Vrea Emil Boc să spună că reţeaua clientelară din Cluj poate fi terminată dacă se formează regiunea de Nord-Vest? Nu cred. Cea din Cluj rămâne unde este şi le subsumează şi pe cele din judeţele arondate. Sau se înfrăţeşte cu acestea. Dispare reţeaua clientelară a lui Mazăre din Constanţa? De nici un fel. Şi cea din port, controlată de PDL, şi cea de la primărie rămân pe loc. Sau în Bucureşti. E lesne de observat că argumentele lui Emil Boc sunt un soi de nefericire cauzată de apa din galoşi. Nu ştie ce să spună şi cum să demonstreze un lucru şi atunci introduce în discuţie argumente de apă chioară.

Demonstraţia prim-ministrului în favoarea împărţirii teritoriale îl defineşte. Face parte din aceeaşi bătălie ca şi anticorupţia lui Traian Băsescu. I-a scos pe băieţii deştepţi doar pentru a le ocupa locul şi a transfera afacerile spre clienţii partidului său.

Argumentele privitoare la puţinătatea fondurilor europene cad şi ele. În răspunsurile date de funcţionarii europeni se preciz