Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol ceresc: Eclipsă totală de lună, vizibilă şi din România

Publicat in Antena 3, miercuri 15 iunie 2011 ·

Românii au fost martorii unei eclipse totale de lună, miercuri seara, începând cu ora 20.24, conform Observatorul astronomic "Amiral Vasile Urseanu". Fenomenul a durat peste cinci ore şi a fost vizibil de pe jumătate de glob pământesc.

Strălucirea lunii a scazut, în timp ce partea stângă a discului a inceput să fie acoperită de umbră. Timp de o oră, umbra a acoperit discul Lunii, iar eclipsa totală (faza când Luna este acoperită complet de umbră) a început la ora 22.22.

La acel moment, Luna s-a aflat la numai 10 grade deasupra orizontului sud-estic, astfel că cei care au vrut să observe fenomenul dintre blocuri nu l-au putut vedea. A fost o eclipsă „joasă”, dar frumoasă, pentru că s-a putut fotografia Luna eclipsată împreună cu peisaje de noapte.

Maximul eclipsei s-a produs la ora 23.12, când Luna a avut o culoare portocalie-cărămizie, cu o parte mai deschisă. Culoarea Lunii în timpul eclipsei totale ne indică gradul de poluare al atmosferei. Luna a iesit complet din umbră la ora 01.02, iar eclipsa s-a terminat la ora 02.01.

Următoarea eclipsă totală de Lună vizibilă de la noi se va produce pe 28 septembrie 2015.

Programul Observatorului

Observatorul Astronomic va avea un program special cu ocazia eclipsei de Lună, fiind deschis publicului între orele 21.00 şi 04.00. Totuşi, există riscul ca până la ora 22.00 să se nu poată vedea Luna de pe terasa Observatorului.

În afară de Lună, se mai pot observa planeta Saturn, dar şi alte obiecte astronomice.

Observarea eclipsei

Specialiştii spun că, pentru a observa aceasta eclipsă, nu este nevoie de un instrument astronomic sau de un binoclu, spectacolul ceresc fiind vizibil cu ochiul liber.

Totuşi, în cazul în care aveţi un instrument astronomic, îndreptaţi-l spre Lună, pentru a vedea mai îndeaproape supr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 3 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum o ora
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 33 minute
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 36 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 48 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°