18 unităţi şcolare din judeţ au primit materiale sportive în valoare de 37.000 de lei de la Ministerul Sănătăţii. Noile dotări sunt menite să crească interesul copiilor pentru educaţie fizică şi sport, în lupta cu kilogramele în plus.
Sute de elevi suceveni beneficiază de materiale sportive moderne, pe care le vor folosi la orele de educaţie fizică, datorită unui proiect desfăşurat de Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Este vorba despre 18 unităţi şcolare din judeţ care au depus microproiecte la Direcţia de Sănătate Publică Suceava în cadrul proiectului „Creşterea accesului la servicii de prevenţie medicală primară pentru copiii şi adolescenţii din România. Alimentaţia sănătoasă şi activitatea fizică în rândul copiilor şi adolescenţilor din România“.
În urma selecţiei, care a avut loc la nivel naţional, au fost alese cinci licee, cinci şcoli şi opt grădiniţe din judeţ care au primit materiale sportive în valoare de aproximativ 37.000 lei.
Gantere şi saci de sărit pentru educaţia fizică
„Acest proiect are drept obiectiv stoparea şi scăderea până în anul 2020 a tendinţei de creştere a cazurilor de supraponderabilitate şi obezitate în rândul copiilor şi adolescenţilor, prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos“, a declarat Petru Carcalete, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava.
Materialele sportive cu care au fost dotate sălile de sport ale unităţilor de învăţământ sunt saltele de gimnastică, bănci abdomen, gantere, spaliere, mingi, palete pentru badminton şi tenis, discuri zburătoare, steppere de aerobic, saci şi coarde pentru sărit şi cercuri pentru gimnastică.
Cu aceste noi dotări, mai atractive faţă de cele clasice din sălile de sport, iniţiatorii proiectului speră să-i motiveze pe elevi să îndrăgească sportul.
Părinţii şi profesorii se arat