„O mare gafă administrativă urmează să fie pusă în practică de către echipa de scamatori politici Băsescu-Boc. Aşa cum este propusă de către cei doi, regionalizarea ad-hoc ciopârţeşte România şi o aruncă definitiv în haos.

Ca de obicei, românii nu au protestat furibund vis-a-vis de această nouă invenţie fantasmagorică, care le va schimba viaţa în mod fundamental. Abia după ce această aberantă organizare administrativă a ţării le va lovi destinul de români, transformându-i în simpli cetăţeni europeni fără identitate şi fără locuri natale, se vor gândi probabil să arunce cu ouă şi roşii după trădătorii propriilor interese. Va fi însă prea târziu, inutil şi nedătător de speranţă.”

Pentru români, cuvântul judeţ are din punct de vedere istoric o conotaţie magică. El apare pentru prima oară într-un hrisov emis de către domnitorul Mircea Cel Bătrân, în anul 1392, în care acesta numea ţinutul Vâlcii, drept judeţ. De atunci şi până acum, vreme de mai bine de 600 de ani, organizarea administrativă dominantă din toate cele trei provincii tradiţionale româneşti -Ţara Românească, Moldova şi Ardealul- a avut ca element fundamental „judeţul”. În interiorul acestei unităţi administrative tradiţionale s-a desfăşurat, începând cu secolul al XV-lea întreaga viaţă socială, culturală şi politică a neamului nostru. Istoria românilor este un cumul al istoriilor judeţelor din componenţa ei. Bătăliile domnitorilor au avut loc la Vaslui, Bârlad, Călugăreni sau Târgovişte, marile adunări de suflet ale românilor au avut loc la Blaj, la Alba-Iulia sau la Izlaz, dansurile şi muzica populară românească vin din Suceava, Maramureş, Sibiu sau Argeş, iar celebrele vinuri româneşti provin din Vrancea, Dobrogea, Prahova sau Iaşi. Nimic nu provine din regiunea de Nord-Vest sau Sud-Est, sau din regiunea Centru, pentru că nu le cunoaştem, nu simţim nici ca nord-vestici sau sud-estici şi