Depresiunea islandeză, poziţionată puţin mai la sud de locul ei de origine, va influenţa evoluţia vremii în vestul şi în nord-vestul continentului, unde circulaţia aerului va fi vestică şi sud-vestică.
Zona depresionară din estul Rusiei se va deplasa retrograd în zona ţărilor baltice. În restul continentului, presiunea va creşte uşor. Şi la noi presiunea va creşte şi, ca urmare, Anticiclonul Azoric se va extinde mult, până în zona Mării Negre, iar circulaţia va deveni predominant vestică. Drept urmare, vremea va fi caldă. Cerul va prezenta înnorări ceva mai accentuate în sudul ţării şi va ploua pe arii restrânse la munte, în Oltenia şi în Muntenia. În restul teritoriului va ploua izolat. Maximele vor fi cuprinse între 24 şi 31 de grade.
Mâine
Vremea va fi în continuare caldă, cu temperaturi maxime cuprinse între 25 şi 32 de grade. Cerul va prezenta înnorări ceva mai accentuate după-amiaza, mai ales la munte, unde va ploua trecător şi se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Poimâine
Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse între 26 şi 33 de grade şi minime, între 11 şi 21 de grade. Cerul va prezenta înnorări ceva mai accentuate, seara şi noaptea, la munte, în vestul şi în nord-vestul ţării, unde local va ploua.