JOI, 23 IUNIE Volumul „Momente şi schiţe“, de Ion Luca Caragiale, va fi distribuit cu ziarul, la preţul de 12,99 lei. Răsfăţatul domn Goe, Bubico – „potaia“, ghinionistul Lefter Popescu –, personajele emblematice ale lui Caragiale revin în atenţia cititorilor, în colecţia „101 cărţi de citit într-o viaţă“.
Editura Adevărul aduce cititorilor una dintre cele mai cunoscute opere ale lui I.L.Caragiale: volumul „Momente şi schiţe". „Caragiale este un mare autor comic, adică un creator de comic monumental", scria criticul Alexandru Paleologu. Schiţele lui I. L. Caragiale au fascinat de-a lungul timpului generaţii de cititori, fiind, în acelaşi timp, adorate şi analizate de critici. Covârşitoare şi intrigantă a rămas, mereu, actualitatea scrierilor lui Caragiale, scrieri care surprind cu acurateţe, dar şi cu ironie trăsăturile unei epoci şi, mai ales, ale caracterului românesc.
Critică şi ironie
Caragiale surprinde demagogia politicienilor în „Amicul X" sau „Triumful talentului", felul perfid în care funcţionează justiţia - „Petiţiune", „Articolul 214", „Arendaşul român", „Tempora", educaţia greşită a unei familii burgheze: „D-l Goe", „Vizită", imoralitatea presei: „Triumful talentului", „Telegrame".
Scriitorul George Ranetti considera că apelativul „momente" era „nepotrivit" pentru scrierile lui Caragiale: „Nu momente, ci monumente trebuia să numeşti admirabilul volum", spunea Ranetti. „Momentele" lui Caragiale au fost montate şi ecranizate de-a lungul timpului, personajele dramaturgului strălucind în interpretarea unor actori precum Dem Rădulescu, Rodica Tapalagă, Mihai Fotino, Puiu Călinescu, Radu Beligan.