Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VEZI averile deputaţilor şi senatorilor de Giurgiu. Dan Păsat are 20 de terenuri, Vasile Mustăţea nici măcar maşină

Publicat in Adevarul, miercuri 15 iunie 2011 ·

Deputaţii Dan Păsat şi Mădălin Voicu şi senatorul Cezar Măgureanu şi-au depus încă de luna trecută declaraţiile de avere şi interese pe anul 2011 Ceilalţi trei parlamentari (Victor Boiangiu, Vasile Mustăţea şi Daniel Chiţoiu) au lăsat această sarcină pe ultima sută de metri.

Aceştia susţin că şi-au depus declaraţiile ieri, cu o zi înainte de expirarea termenului limită, noile declaraţii nefiind updatate pe siteurile Camerei Deputaţilor şi ale Senatului.

„Eu am depus de-abia ieri declaraţiile de avere şi de interese pentru că am fost plecat. Faţă de anul trecut nu sunt schimbări spectaculoase la capitolul venituri” a declarat pentru „Adevărul de Seară” deputatul PDL Victor Boiangiu, cel care conform declaraţiei de avere din anul 2010 deţine împreună cu soţia 5 terenuri agricole, 6 clădiri, bijuterii în valoare de 8.000 de euro şi un depozit bancar de 340.000 de lei.

Un alt parlamentar care a depus pe ultima sută de metri declaraţiile de avere şi interese este liberalul Vasile Mustăţea.

„Ieri am depus la Senat cele două declaraţii iar astăzi urmează să intru în posesia certificatelor doveditoare” afirmă Vasile Mustăţea care subliniază că salariul de senator reprezintă singura sa sursă de venit fiind practic cel mai „sărac” dintre reprezentanţii giurgiuvenilor în Parlament.

Vasile Mustăţea nu deţine nici măcar maşină deşi spune că are permis de conducere. „Nu mi-am luat maşină la 30 de ani, ce rost are să îmi iau acum?” a spus Mustăţea.

Chiar dacă a fost rapid, deputatul Dan Păsat s-a încurcat în completarea declaraţiilor de avere. Dacă în anul 2010 avea 11 terenuri, în declaraţia din acest an figurează 20 de terenuri. Interesant este că cinci dintre acestea au fost cumpărate între 2004 şi 2006 însă au apărut de-abia în declaraţia din anul 2011. Păsat spune că vina aparţine secretarei care nu a fost atentă la completarea fişei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°