Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce sunt puţine tranzacţii cu apartamente: randamentele din chirii ajung cu greu la 6%

Publicat in Ziarul Financiar, joi 16 iunie 2011 ·

Dacă astăzi ai cumpăra un apartament în Bucureşti în aproape orice zonă a oraşului, iar mâine l-ai scoate la închiriere, randamentul anual obţinut ar atinge cu greu 6%, în euro, puţin mai mare ca un depozit bancar, arată o analiză a ZF.

Achiziţia unui apartament în vederea închirierii ră­mâne o afacere nu foarte profitabilă, la mai bine de trei ani de la începerea declinului pe piaţa rezidenţială, în condiţiile în care şi chiriile au scăzut cu valori apropiate, arată o analiză a ZF asupra chiriilor şi preţurilor solicitate pe site-ul anuntul. ro.

Randamentele ce pot fi obţinute variază între 4,8% şi 6,0%, calculate ca raport dintre valoarea chiriilor anuale şi pre­ţul de achiziţie în cartiere precum Militari, Rahova, Unirii sau Pante­limon, fără a ţine cont de fondurile necesare pentru întreţinerea în timp a apar­tamentului, impozitul pe veniturile din închiriere, de 12% sau 16%, sau even­tualele costuri cu dobânzile în cazul achizi­ţionării apartamentului prin credit.

Datele de la Cadastru arată că în primele patru luni ale anului numărul de tranzacţii a crescut cu aproape 10%, dar se menţine departe de maxime.

Potrivit estimărilor consultanţilor, la nivelul Capitalei însă pentru mai puţin de jumătate dintre apartamentele închiriate se înregistrează contract la Adminis­tra­ţiile Financiare. Astfel, în Bucureşti sunt înregistrate oficial circa 80.000 de con­tracte de închiriere a imo­bilelor (aparta­mente, spaţii comer­ciale, terenuri sau alt gen de clădiri), în con­diţiile în care consultanţii apreciază că doar locuinţe sunt închiriate circa 130.000 de unităţi.

Randamentul mic obţinut astfel din închirierea unui apartament poate reprezenta o explicaţie pentru faptul că numărul de tranzacţii rămâne scăzut, în condiţiile în care cumpără doar cei care au cu adevărat nevoie şi nici măcar toţi aceştia.

"La chiria pe care o dau pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°