La cinci zile după ce Guvernul grec a dat undă verde depunerii, în Legislativ, a planului bugetar pentru perioada 2012-2015, care cuprinde noi măsuri de austeritate şi o serie de privatizări, principalele două confederaţii sindicale din Grecia (cel mai mare sindicat al angajaţilor din sectorul public, ADEDY, şi cel mai mare sindicat din sectorul privat, GSEE) au scos oamenii în stradă pentru a protesta împotriva acestor decizii. Manifestanţii au fost atât de motivaţi în acţiunea lor, încât forţele de ordine din Atena au fost nevoite să recurgă la gaze lacrimogene pentru a-i îndepărta ieri pe protestari de gardurile Parlamentului, unde avea loc o dezbatere pe tema noului plan de economii şi reduceri, transmite agenţia spaniolă de ştiri EFE, citată de Agerpres. Forţele de ordine au intervenit în momentul în care automobilul în care se deplasa premierul Giorgios Papandreou a fost atacat cu pietre, ouă şi iaurt de un grup de manifestanţi, care reuşise să rupă cordonul de securitate.
Măsurile de austeritate care prevăd, între altele, noi creşteri de impozite, reducerea masei salariale a funcţionarilor şi o parte din alocaţiile sociale, precum şi accelerarea privatizărilor au fost "dictate" de Uniunea Europeană şi de Fondul Monetar Internaţional şi aprobate după dezbateri îndelungate în rândurile factorilor decizionali din cadul Partidului Socialist din Grecia.
"Ne asumăm responsabilităţile faţă de popor şi de ţară, vom continua pe acelaşi drum şi vom lua măsurile necesare pentru a scoate ţara din criză", a declarat ieri Giorgos Papandreou înaintea unei întrevederi pe care a avut-o cu preşedintele grec, Carolos Papoulias. Premierul, care vrea să obţină 78 de miliarde de euro din reduceri de costuri şi vânzări de active de stat, a făcut apel la concetăţenii săi să înţeleagă că este nevoie de unitate şi efort naţional pentru că suntem într-un moment