Lucian Diniţă, şeful Direcţie Rutiere, vorbeşte într-un interviu acordat Jurnalul Naţional, despre problemele din peisajul rutier românesc. Potrivit acestuia, nu există celebrul plan de amenzi despre care se tot pomeneşte, aşa cum de prin 2006 nu mai există controalele de rutină invocate uneori de poliţişti. Pentru şoferii care tot afirmă că sunt vânaţi cu radarul de către oamenii legii, şeful Direcţiei susţine că "poliţiştilor le este interzis să amplaseze radarul la doi metri de indicatorul de intrare în localitate şi în curbe închise". Radarele fixe suspendate în 2009 nu vor fi deocamdată reintroduse, iar propunerile de "relaxare" rutieră ale senatorilor nu sunt binevenite în condiţiile în care celelate ţări tocmai ce au înăsprit sancţiunile rutiere. Cât despre relaţia din trafic poliţist-conducător auto, Lucian Diniţă consideră că ea trebuie să fie una limitată. Fără prea multe întrebări, fără discuţii. Omul legii explică motivul conducătorului auto motivul opririi, iar şoferul rămâne în maşină cu mâinile pe volan.
● Jurnalul Naţional: Domnule Diniţă, în ultimele luni, aţi tot mers prin ţară în misiuni rutiere pentru a testa/verifica comportamentul şi modul de aplicare al legii din partea subordonaţilor dumneavoastră. Un bilanţ: ce merge, ce nu merge, ce ar trebui schimbat?
● Lucian Diniţă: Reinstruirea a început din ordinul domnului ministru de Interne. Practic ce s-a urmărit?- Schimbarea atitudininii, comportamentului, a modului de acţiune şi a modului de aplicare a legii. De fapt, nu este vorba de o schimbare, ci de modul de aplicare întocmai. Acum, plecând de la acest aspect, cred că atitudinea şi comportamentul reprezintă probleme pe care le receptează orice participant la trafic. Haideţi să le luăm pe rând. Este foarte important în primul şi primul rând să se ştie că nu mai există controale de rutină. Ele nu mai există din 2006 şi cu toate a