Clubul de Fotbal Steaua nu îşi va mai disputa partidele de pe teren propriu pe arena din Ghencea în sezonul viitor al Ligii 1. Conflictul dintre patronul echipei de fotbal, Gigi Becali, şi conducerea Ministerului Apărării Naţionale, legat de stadionul din Bulevardul Ghencea şi de sigla Steaua s-a acutizat. Finanţatorul este nemulţumit de faptul că este obligat să plătească o chirie "exagerată" pentru stadion, de trei ori mai mare decât ceea ce plătesc celelalte cluburi din Liga 1 la un loc.
Colonelul George Boroi, comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, a explicat într-un comunicat de presă că lucrurile se prezintă diferit de cum le prezintă Becali, echipa având datorii foarte mari, aproximativ 300.000 de euro, la plata chiriei: "În Ministerul Apărării Naţionale, închirierea imobilelor şi terenurilor din patrimoniul ministerului sunt atributul structurilor care le administrează. În cazul clădirilor şi terenurilor aferente Stadionului Steaua, responsabilitatea revine Clubului Sportiv al Armatei "Steaua". Ca urmare a derulării, în perioada septembrie-decembrie 2009, a licitaţiei privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri şi terenuri în suprafaţă totală de peste 90.000 m.p., aflate în proprietatea statului şi administrarea M.Ap.N., prin Clubul Armatei, SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA a consimţit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu. Contractul de închiriere urma să se deruleze pe o perioadă de 4 ani. La 31 mai 2011, Societatea Comercială înregistra către Clubul Sportiv al Armatei următoarele datorii: - 997.705 lei contravaloarea chiriilor aferente perioadei 1 iulie 2010-31 mai 2011;- 258.148 lei penalităţi de întârziere la plata chiriei, calculate până la 31 decembrie 2010. CSA "Steaua" a manifestat bună credinţă în derularea acestui cont