UPDATE: Numărul persoanelor peste care s-a prăbuşit un zid, joi, în zona Gării de Nord a ajuns la şase, toate fiind transportate la spitale, una în stare foarte grav, cu traumatisme cranio - cerebral sever, toracic şi abdominal.
UPDATE: ''Trei dintre cele cinci victime sunt într-o stare mai bună, a patra este încă sub dărâmături, lucrăm la scoaterea ei, dar din primele observaţii se pare că nu este într-o stare foarte gravă'', a declarat pentru Agerpres. dr. Bogdan Opriţa, şeful SMURD Bucureşti-Ilfov.
Un zid a căzut peste şase persoane, în zona Gării de Nord. La faţa locului s-au deplasat echipaje SMURD care acordă primul ajutor.
Medicii de la SMURD evaluează starea pacienţilor, a declarat, pentru Mediafax, Bogdan Opriţa, coordonatorul SMURD Bucureşti.
Persoanele sunt conştiente.
Din primele evaluări se pare că una dintre ele ar fi în stare mai gravă, potrivit medicului Bogdan Opriţa.