Cercetarea a început pentru nerespectarea şi neexecutarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile. Edilul Bacăului riscă o pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani de închisoare sau o amendă de la 2500 la 10 mii de lei.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bacău a confirmat începerea urmării penale pentru Romeo Stavarache. Soluţia a fost dată de Parchetul Judecătoriei Bacău, deoarece Primăria nu i-a dat lui Vasile Botomei autorizaţie de funcţionare pentru spaţiile Bartolo, deşi acesta avea o decizie a instanţei, care obliga municipalitatea în acest sens.
În plus, Primăria Bacău l-a sancţionat de mai multe ori pe băcăuan pentru lipsa autorizaţiei necesare. Soluţia organelor penale vine după mai bine de patru ani de la depunerea plângerii, după ce alte organe de cercetare penală stabiliseră că Romeo Stavarache nu este direct responsabil şi că de această infracţiune ar fi vinovaţi alţi funcţionari ai primăriei.
Prim-procurorul Judecătoriei Bacău, Adrian Majeri a anulat vechea decizie şi a trimis dosarul înapoi, la IPJ, în vederea continuării cercetărilor. În motivare se arată că nerespectarea deciziilor irevocabile ale instanţei până în prezent este o infracţiune cu caracter continuu, care nu poate beneficia de termenul de prescripţie.
„În data de 13 aprilie, Parchetul Judecătoriei a confirmat începerea urmăririi penale pentru nerespectarea şi neexecutarea hotărârilor judecătoreşti rămase irevocabile", se arată în adresa semnată de comisarul şef de poliţie, Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău.
Vasile Botomei cere la CEDO peste 1 milion de euro
„Atâţia ani am fost ţinta abuzurilor primarului Romeo Stavarache. A refuzat să elibereze autorizaţia de funcţionare şi m-a amendat că nu am acest act. Justiţia a dat o decizie corectă", ne-a declarat avocatul Vasile Botomei.
Justificarea începerii urmării penale se bazează pe o dec